Elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Cîmpina s-au alăturat, de ieri, poliţiştilor care acţionează pe litoralul Mării Negre în acest sezon estival. Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa le-a prezentat celor 200 de elevi aflaţi în misiune în perioada 24 iunie - 25 iulie particularităţile zonelor, localităţilor şi staţiunilor turistice şi situaţia privind creşterea numărului de turişti români şi străini pe litoral. Cei sosiţi ieri sînt elevi în ultimul an de studiu iar pînă la sfîrşitul sezonului estival, alţi 200 vor veni în practică la malul mării. Misiunea elevilor poliţişti nu este una uşoară avînd în vedere canicula căreia trebuie să-i facă faţă dar şi numărul mare al infractorilor de sezon a căror ţintă o constituie turiştii veniţi să-şi petreacă vacanţa la mare. Elevii aflaţi în practică au fost dotaţi cu echipamente de vară pentru că vor patrula pe plaje însoţiţi în permanenţă de un agent sau un ofiţer cu experienţă.