Elevii Școlii Gimnaziale nr. 29 ”Mihai Viteazul” din Constanța fac performanță și obțin rezultate remarcabile nu doar la concursurile la disciplinele studiate, dar conving publicul că au și dezvoltate aptitudini artistice. Elevii trupei ”Medieville” Andreea Butcaru, Miruna Caba, Andreea Ciolache, Felix Lazarov, Maria Partenie, Maria Brânză, Anda Brătoi, Otilia Buciuneanu, Maria Geani, Olga Satnoianu şi Beatrice Vidru, îndrumaţi de prof. Camelia Cantaragiu, au participat la Concursul Internațional ”Castello di Duino” din Italia. Elevii au concurat cu o piesă de teatru scrisă de ei, care a fost apreciată cu o mențiune specială. Tinerii actori au participat și la ediția a VI-a a Festivalului Internațional pentru Elevi ”Aplauze”, organizat de Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, unde au convins juriul că merită premiul I și premiul de originalitate la secțiunea Gimnaziu. Trupa a fost formată din Andreea Butcaru, Andreea Ciolache, Delia Chirilescu, Teodora Fuduli, Andra Tătaru, Miruna Caba, Maria Partenie, Andrei Calu, Felix Lazarov, Andreas Başchir, Alexandra Nădejde, Gloria Neagu, Anne Mary Balaban, îndrumați de prof. Camelia Cantaragiu. Elevii-actori Ioana Fătu, Capalb Albert, Robert Mihai, Mihnea Stan şi Alexandru Ivanciu, coordonați de prof. Carmen Guguş, au intrat în pielea eroilor lui Caragiale la Festivalul Național de Teatru ”Spiritul lui Caragiale”. Talentul copiilor a fost răsplătit prin premiul al III-lea, pentru afiş şi interpretare la secţiunea Învăţământ gimnazial, iar coordonatorul acestora a primit Menţiune pentru modul în care a regizat spectacolul.