Tânărul fotbalist olandez Eljero Elia vine parcă din vremea fotbalului total, al generaţiei lui Cruyff şi Neeskens. Întotdeauna ofensiv, întotdeauna încercînd să pătrundă pe flancuri, Elia se potriveşte mai puţin cu actuala Olandă, o echipă care construieşte cu răbdare, se apără magistral şi este letală pe contraatac. „Încerc mereu să ajung în poziţie bună de atac şi să creez pericol. Nu joc mereu titular, dar asta are mai puţină importanţă, pentru că sunt mereu pregătit să intru pe teren”, a declarat extrema în vârstă de 23 de ani, care joacă în Germania, la Hamburg. Născut în 1987, într-un sătuc olandez numit Voorburg, Elia a fost botezat Eljero ca omagiu adus cântăreţului american de care sora sa era îndrăgostită, Al Jarreau. Ea a sugerat ca frăţiorul său mai mic să primească acest nume, „Eljero”, aşa cum pronunţa ea! Elia face parte dintre jucătorii originari din Surinam care au evoluat sau evoluează pentru naţionala „Oranje”, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Gullit, Rijkaard şi Seedorf. A debutat ca profesionist la numai 17 ani, la Ado den Haag, în 2004. Trei sezoane mai târziu s-a mutat la Twente Enschede, iar în 2009 a primit „Premiul Johan Cruyff” destinat celui mai valoros tânăr jucător din Olanda. Tot în 2009, în septembrie, a debutat în naţională şi a devenit imediat favoritul selecţionerului Bert van Maarwijk, datorită exploziei şi originalităţii în joc. De câte ori a fost trimis pe teren, pe finaluri de joc, a produs panică pe flancul drept, acolo unde însă titular incontestabil este Robben...
„La Campionatul Mondial din 1994 aveam şapte ani şi urmăream meciurile în Surinam, acolo unde ne petreceam vacanţa. Toată lumea ţinea cu Brazilia!”, a povestit Elia prima sa amintire fotbalistică din viaţă. „Nu ne îngrijorează partida cu Brazilia sau cu alt adversar. Noi trebuie doar să ne facem jocul nostru”, a declarat Elia despre semifinala de astăzi.