Agentul de poliţie de la Medgidia, Dorin Ion, acuzat de luare de mită, rămâne în arest ca urmare a deciziei Curţii de Apel Constanţa de a-i respinge cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. Potrivit rechizitoriului, agentul Dorin Ion, de la Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, l-a oprit în trafic, în seara de 1 martie 2010, pe Felix Căprar, de 18 ani, care se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Omul legii l-a condus pe tânăr la sediul Poliţiei, ca să-i întocmească dosar penal. Puţin mai târziu s-a răzgândit însă şi a încercat să obţină nişte bani de la şoferul speriat, căruia i-a explicat că poate să scape basma curată dacă îi plăteşte 300 de euro. După negocieri, agentul de poliţie a mai scăzut „taxa” la 1.000 de lei, înţelegându-se cu Felix Căprar să se întâlnească a doua zi, pentru a primi banii. Pe 2 martie, în jurul orelor 16.00, denunţătorul s-a întâlnit cu poliţistul în centrul oraşului Medgidia. Acolo, Ion nu a vrut să ia banii direct din mâna tânărului, căruia i-a cerut să-i dea cei 1.000 de lei lui Ştefan Popescu, o cunoştinţă comună, pe care l-a ales ca intermediar. În momentul în care poliţistul a primit cei 1.000 de lei de la amicul său, bani pe care anchetatorii au scris cu substanţă fluorescentă „MITĂ”, ofiţerii DGA l-au încătuşat. El a fost arestat şi alături de el este judecat, în stare de libertate, Ştefan Popescu, pentru complicitate la luare de mită.