Elicopterul SMURD a intervenit, ieri, în jurul orei 15.00, pentru a salva viaţa unui copil născut prematur în localitatea Ostrov. „În primă fază a fost trimis un echipaj SMURD tip C pentru a acorda îngrijirile medicale necesare. Pentru că prematurul era în stare critică iar distanţa până la ...
Elicopterul SMURD a transportat, aseară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa un copil de doi ani din Midia Sat care necesita îngrijiri medicale de urgenţă. Conform anchetatorilor, băieţelul se juca cu fratele mai mare în curtea casei, unde părinţii făceau un grătar. La un moment dat ...
La doar câteva zile după ce a intrat în dotarea SMURD Constanţa, elicopterul EC 135 a avut, în prima zi de Paşte, primele misiuni de salvare. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că prima intervenţie a constat în transportarea unei femei la Bucureşti ...
PLUS ÎN INTERVENŢIE Cel de-al şaselea centru SMURD din ţară dotat cu elicopter, care va deservi judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi Delta Dunării, a fost inaugurat vineri pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu chiar de premierul Victor Ponta. Prezent pe litoral pentru a-şi petrece mini-vacanţa ...
Tragedie într-o familie din Bucureşti. După ce că fiul lor este grav bolnav şi urmează un tratament cu citostatice, fiica le-a murit într-un accident de maşină, protagonistul carambolului fiind chiar fratele acesteia.Teribilul accident a avut loc sâmbăta trecută, în jurul orei 09.00, pe Autostrada ...
Ministerul Sănătăţii (MS) derulează un Acord Cadru, pe o perioadă de patru ani, pentru achiziţionarea a şase elicoptere, a declarat subsecretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat. „Primul a sosit la sfârşitul anului trecut, a fost repartizat la Arad şi deserveşte judeţele Arad, Hunedoara ...
Rugbistul clujean Bogdan Voicu a fost transferat ieri dimineaţă cu un elicopter SMURD la spitalul din Cluj. Familia tânărului a solicitat acest transfer pentru a putea fi mai aproape de casă. El a fost transferat cu elicopterul SMURD deoarece drumul cu maşina i-ar fi putut agrava afecţiunile. „A suferit ...
Şoferul unui tir rănit, în urmă cu două zile, în accidentul produs pe podul rutier de la Poarta Albă, cînd cabina autotrenului pe care îl conducea a fost făcută praf de remorca altui tir, a fost transportat, ieri, cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca din Bucureşti, la solicitarea familiei. Petrică ...
Statisticile realizate atît de medici, cît şi de diferite organizaţii de specialitate arată că, în România, din aprox. 200.000 de nou-născuţi anual, peste 10.000 au malformaţii congenitale. Din cauza acestora, bebeluşii pot muri sau sînt abandonaţi de părinţii care nu vor să-şi complice viaţa cu ...
Cadrele medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa au solicitat, vineri dimineaţă, ajutorul medicilor de la SMURD, pentru a transporta la Spitalul de Urgenţă Floreasca din capitală o pacientă aflată în stare critică. Potrivit dr. Bogdan Cîmpineanu, director de îngrijiri medicale ...
Piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au intervenit, în ultima săptămână, pentru salvarea a 62 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD. Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 14 ...
Un bărbat angajat al unei societăţi comeciale subcontractoare din Portul Midia, a fost victima unui accident de muncă petrecut în această dimineaţă. Muncitorul a fost lovit de tamponul unei macarale de doc, în timpul unor manevre şi a suferit un traumatismn lombar. El a fost transportat cu ambulanţa la ...