Elicopterele SMURD vor putea interveni şi pe teritoriul Republicii Moldova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elicopterele SMURD vor putea interveni şi pe teritoriul Republicii Moldova

Sănătate 13 Iunie 2015 / 00:00 307 accesări

Elicopterele SMURD de la Galaţi şi Iaşi vor putea interveni, până la sfârşitul anului, şi pe teritoriul Republicii Moldova, odată cu finalizarea unui proiect finanţat de UE, în valoare de peste şase milioane de euro, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Oficialul a declarat, în contextul unei vizite de lucru pe care ministrul de Interne din Republica Moldova, Oleg Balan, a făcut-o în România, că anul acesta va fi finalizat un proiect strategic comun de îmbunătățire a răspunsului în cazul situațiilor de urgență şi al dezastrelor, prin creșterea capacității de intervenție din zona de frontieră a României - judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea și Brăila. ”Este vorba de un proiect finanțat prin fonduri europene, în valoare totală de 6,6 milioane de euro, care vizează inclusiv susținerea intervențiilor aeriene medicale în zona de frontieră. Astfel, până la sfârșitul acestui an, elicopterele SMURD de la Punctele de Operare Aeromedicală Galați şi Iași vor putea opera şi pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Oprea. Proiectul implică şi dotarea logistică a echipelor de intervenție din cele două state, constând în autospeciale de prim ajutor, de transport victime multiple și de decontaminare.



12