Întrebat despre evoluţia relaţiilor dintre românii şi maghiarii din Harghita în urma evenimentelor care au generat tensiuni în ultimele săptămâni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că partidul pe care îl conduce nu va accepta niciun fel de discuţie privind modificarea articolului 1 al Constituţiei. „România este stat naţional unitar”, a declarat Vasile Blaga. Culmea este că afirmaţia „buldogului” vine după ce partidul său le-a acceptat ungurilor, în perioada guvernării cu UDMR, tot felul de pretenţii, inclusiv posibilitatea de a studia istoria şi geografia României în limba maternă. În opinia liderului PDL, toţi cetăţenii României ar trebui să cunoască foarte bine limba oficială a statului, întrucât aceasta le-ar permite etnicilor maghiari să-şi găsească locuri de muncă în alte judeţe, în afara celor în care sunt „enclavizaţi”. Preşedintele PDL a adăugat, în contextul arborării steagului secuiesc, că instituţiile statului trebuie să respecte şi să pună în aplicare legile în vigoare. „Ţara asta nu duce lipsă de legi. Ele trebuie respectate de prefectul din Harghita, din Mureş şi aşa mai departe”, a afirmat Vasile Blaga. În altă ordine de idei, liderul PDL a mai spus că „este destul de dificil de negociat” cu UDMR, dar că în momentul în care Uniunea şi-a asumat programul de guvernare alături de PDL lucrurile au mers foarte bine, menţionând însă că în opoziţie această colaborare este una punctuală, „dar nu mai mult decât atât”.