La finalul partidei, jucătorii Farului erau mulţumiţi de victorie, dar regretau ratarea calificării, care le-ar fi adus 10.000 de dolari din partea clubului. "Rămîne doar o victorie de palmares şi s-a văzut că ne-a fost prea greu să recuperăm dezavantajul de la Auxerre. Am avut şi ghinion la bara lui Guriţă. Dacă se făcea 2-0 nu se ştie ce se întîmpla pînă la final", a spus Todoran. "Abia la acest joc s-a văzut adevărata noastră valoare. Am sperat ca orice suporter în calificare şi cu puţină concentrare la finalizare am fi putut obţine mai mult", a adăugat Farmache. "Am făcut un joc bun spre foarte bun. Păcat că nu am reuşit mai mult, pentru că am avut şansa de 2-0, dar rămînem cu victoria. În tur am avut o bară şi o ratare la 2-1, iar acum din nou bară. A contat ghinionul", a explicat Guriţă, completat de Gheară: "Păcat că am luat atîtea goluri în tur. Doar ghinionul ne-a împiedicat să ne calificăm". Tehnicianul Momcilo Vukotic şi-a lăudat jucătorii: "Pentru noi este o victorie frumoasă împotriva unei echipe puternice. Am spus de la început că va fi greu să ne mai gîndim la calificare, dar am jucat bine şi am fi putut obţine un rezultat mai bun. În prima repriză a fost mai dificil pentru că nu am găsit spaţii să fim periculoşi. După pauză, cînd jocul s-a mai deschis, am atacat mai mult şi am reuşit să înscriem".
Lăudaţi de francezi
Antrenorul Jean Fernandez a recunoscut superioritatea echipei gazde, adăugînd că Farul a fost peste echipa sa în retur. "Cred că Farul a făcut un meci bun, în special în repriza a doua. După gol, am trecut printr-o perioadă grea şi dacă se făcea 2-0 ne aştepta un final dificl. Pentru noi a fost esenţial avantajul luat în tur“, a spus tehnicianul francez. "Ştiam că Farul este o echipă bună şi a arătat-o şi în tur. Chiar cred că a jucat mai bine la Auxerre decît a făcut-o în retur, dar nu m-am temut nici o clipă că am putea rata calificarea", a declarat Daniel Niculae.
Obiectivul rechinilor în sezonul viitor: calificarea în Cupa UEFA
Sîmbătă dimineaţă a avut loc Adunarea Generală a FC Farul în care s-au stabilit obiectivul şi bugetul pentru sezonul care va debuta vineri. Astfel, "rechinii" vor avea la dispoziţie un buget de 2,5 milioane de dolari pentru a ajunge în Cupa UEFA, fie prin campionat, fie prin Cupa României. În aceeaşi şedinţă s-a stabilit ca directorul executiv Florentin Chiforeanu să devină preşedinte executiv al grupării de pe litoral. El a fost mandatat să depună un memoriu la Federaţia Română de Fotbal prin care să ceară recuzarea arbitrului Marian Salomir de la meciurile Farului, centralului bucureştean reproşîndu-i-se în principal prestaţia de la partida cu Dinamo din campionatul trecut, scor 0-1.