Fosta iubită a lui George Clooney, italianca Elisabetta Canalis, a aprins speculaţiile presei mondene cu privire la o posibilă nouă relaţie alături de extravagantul muzician Lenny Kravitz, după ce au fost văzuţi împreună, în culise, cu ocazia unui concert recent susţinut de acesta. Solistul a concertat în cadrul Festivalului 123 din Ibiza, la începutul acestei luni, ocazie cu care a fost văzut alături de actriţa şi modelul de origine italiană. ”Lenny şi Elisabetta au venit împreună la concert şi au fost nedespărţiţi în zona VIP a festivalului. Se părea că se înţeleg foarte bine”, conform unei surse citate de presa britanică.
După ce s-a despărţit de Clooney, Elisabetta Canalis a ieşit pentru o scurtă perioadă şi cu Steve-O, unul dintre membrii echipei Jackass. De cealaltă parte, George Clooney are o relaţie de un an de zile cu luptătoarea de wrestling Stacy Keibler.