„Elixirul dragostei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Teatrul „Oleg Danovski”

„Elixirul dragostei”

Cultură 05 Martie 2011 / 00:00 789 accesări

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” îi aşteaptă pe iubitorii muzicii, sâmbătă, de la ora 19.00, în sala de spectacole, pentru a se lăsa seduşi de muzica lui Gaetano Donizetti. Propunerea din acest weekend a instituţiei de cultură este opera „Elixirul dragostei”, sub bagheta maestrului Radu Ciorei. Spectacolul, dinamic şi atractiv, îi va aduce în faţa publicului de la malul mării pe tinerii şi apreciaţii solişti lirici: Ciprian Done - Nemorino, Mădălina Sandu - Adina, Răzvan Pap - Belcore, Cătălin Ţoropoc - Dulcamara şi Mihaela Ionescu - Gianetta.

Regia artistică a „Elixirului” este semnată de Ognian Draganov din Bulgaria, asistent de regie este Răsvana Cernat, iar maestru de cor, Adrian Stanache. Scenografia poartă amprenta creativă a lui Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia fiind realizată de Fănica Lupu-Lieşti şi Rodica Raicu Uretu.

Compusă de Gaetano Donizetti, pe un libret de Felice Romani „Elixirul dragostei”, în care se regăseşte perla ariilor, „Una furtiva lagrima”, a avut premiera la 2 mai 1832, la „Teatro Cannobiana” din Milano. De atunci, spectacolul continuă să se bucure de preţuirea publicului meloman din întreaga lume. Pe scena lirică constănţeană, celebra operă a fost reluată, în primăvara anului 2009, după o pauză de mai bine de şase ani.



12