Pentru cei mai mulţi tineri, Eliza Petrăchescu (1911-1977) este prea puţin cunoscută. Faptul că a stat atât de mult timp, peste un deceniu, departe de scenă, imprimă revenirii ei un timbru special. Eliza a reapărut impunându-se cu seriozitatea şi devotamentul ce o caracterizau. Anii ‘70 au făcut din prezenţa acesteia pe ecran un eveniment.

•Biografie• Aura ei s-a îmbogăţit şi postum. A venit pe lume la Vaslui, la 15 iunie 1911 şi a pierit sub dărâmăturile cutremurului de la 4 martie 1977. Fişa ei filmografică a început aşa cum s-a şi desăvârşit, cu roluri, din păcate, de planul al doilea, de care se şi asociază cam toată activitatea unei mari actriţe, prin aceasta nedreptăţită încă o dată.

Viaţa ei pare a fi marcată de un destin potrivnic, sub al cărui hazard a şi dispărut. De aceea, biografia mi s-a părut să-i sporească gloria. A venit de jos, din mediul unei familii moldave şi toată existenţa ei s-a depănat în solitudine, fără vâlvătaia acelui tip de glorie ce te poate face să-ţi pierzi şi capul, şi busola. A fost o truditoare. Obişnuia să vină la teatru cu multe ore înainte de începerea spectacolului, dedicându-se chinuitoarei aşteptări a intrării în atmosfera personajului. De aici, pesemne, prietenia ei cu maşiniştii, ca şi orele târzii de după reprezentaţie, când ieşea ultima din teatru, poate tocmai pentru că venise prima.

•Filmografie• Filmele care-i conservă făptura te fac s-o vezi ca pe un martor de demult, când aurul duhnea ameţind sufletele hăituite, înrobindu-le. Privirea ei semnifică potenţialitatea tragică a celor venind în contact cu lumea patronată de personaje malefice (vezi Cârciumăreasa din dipticul „Nunta de piatră” (1973) şi „Duhul aurului” (1974) de Veroiu-Piţa, dar şi moaşa din „Ilustrate cu flori de câmp”(1974) de Andrei Blaier). Se „fiinţează”, de obicei, ca o patroană a pierzaniei, în cele mai diverse ipostaze: Cerber feminin în cârciuma diavolescă, intrarea mortală în casa „ilustratelor cu flori de câmp”, asimilarea Tincuţei în muzeul figurilor distruse din locuinţa lui Tănase Scatiu, a cărui mamă o interpretează în filmul cu acelaşi titlu al lui Dan Piţa.

Nu prea multe, rolurile ei sunt memorabile: Silvia din „Pădurea îndrăgostiţilor” (1946) de Cornel Dumitrescu, Acsinia din „Pasărea furtunii” (1957) de Dinu Negreanu, nevasta lui Gavrilă Ursu din „Setea” (1961) de Mircea Drăgan, doftoroaia din „Poveste sentimentală” (1962) de Iulian Mihu, Catrina din „Codin” (1963) de Henri Colpi, mătuşa Mărioara din „Amintiri din copilărie” (1965) de Elisabeta Bostan, Fumegoaia din „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972) de Sergiu Nicolaescu, Marina din „Felix şi Otilia” (1972) de Iulian Mihu, Profira din „Tănase Scatiu” (1976) de Dan Piţa.