Desemnată cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România în ultimii patru ani, Eliza Samara, locul 20 în clasamentul mondial ITTF, continuă seria succeselor, fiind de neoprit la unul dintre cele mai puternice turnee ale începutului de sezon, Qatar Open. Calificată direct pe tabloul principal, sportiva legitimată la CS Farul și pregătită de Viorel Filimon a avut un parcurs excelent la Doha. Eliza a ajuns în finală după ce a eliminat trei jucătoare de origine asiatică. În primul tur, constănțeanca a trecut cu emoții de Dora Madarasz (Ungaria), locul 72 ITTF, cu 4-3 (11-9, 11-3, 7-11, 12-14, 10-12, 12-10, 11-7), iar în turul secund a depășit-o fără probleme pe I-Chen Lee (Taipei), locul 49 ITTF, cu 4-0 (11-8,11-8,11-7,11-3). În sferturi, Samara și-a dovedit din nou valoarea, impunându-se în fața germancei de origine chineză Jiaduo Wu (Germania), locul 31 ITTF, cu 4-2 (14-12,11-9,8-11,11-6,5-11,11-9). Constănțeanca în vârstă de 25 de ani și-a continuat seria succeselor în semifinale, unde a învins-o clar pe coreeanca Haeun Yang, locul 25 ITTF, cu 4-1 (11-5, 10-12, 11-6, 11-7, 11-5). În ultimul act, Samara a avut-o în față pe a doua favorită a turneului de la Doha, o altă jucătoare germană de origine chineză, Ying Han, locul 9 în ierarhia mondială, sportiva de la CS Farul învingând cu scorul de 4-0 (11-6, 12-10, 11-6, 11-9). Punctele obținute la Qatar Open îi vor aduce Elizei un salt de câteva poziții în clasamentul ITTF.