Elizabeta Samara, vacanţă maraton în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elizabeta Samara, vacanţă maraton în Italia

Sport 17 Iulie 2010 / 00:00 1791 accesări

După ce a încheiat sezonul competiţional cu o medalie de aur, cucerită în urmă cu o săptămână, la Open-ul Egiptului la tenis de masă, Elizabeta Samara a ales să se relaxeze pentru câteva zile în Italia. Deşi a străbătut lumea în lung şi în lat, pentru jucătoare constănţeană de tenis de masă aceasta este prima vacanţă pe meleaguri străine. „Este pentru prima oară când am câteve zile libere şi nu le petrec la Constanţa. Când eşti mai tot timpul departe de familie, atunci când ai puţin timp liber preferi să te afli lângă cei dragi. De data aceasta am ales să plec pentru cinci zile în altă parte şi să mă relaxez un pic. Practic, nu este vacanţă. Am vrut să plec pentru cinci zile. Nu mai mult. Când voi reveni în ţară voi reîncepe uşor antrenamentele”, a declarat Samara, care a ales să viziteze trei oraşe în doar cinci zile: Milano, Veneţia şi Roma! „Sunt obişnuită cu un astfel de maraton. Sunt oraşe pe care nu le-am vizitat până acum, deşi am jucat în Italia. Practic, este pentru prima oară când pot să spun că mă duc să vizitez un oraş. În rest, doar ce apuc să văd între aeroport şi sala de joc sau hotel”, se destăinuie sportiva constănţeană. Chiar dacă a ajuns până în cele mai îndepărtate zone ale globului, vacanţa perfectă rămâne tot cea petrecută acasă, la Constanţa. „Mi se face dor foarte repede de casă, indiferent de cât de frumos şi plăcut este locul în care mă aflu. Mi-a plăcut, de exemplu, în Las Vegas şi Republica Dominicană, dar sărmăluţele de acasă rămân întotdeauna pe primul loc. În plus, Constanţa este un oraş frumos pe timp de vară. Nu am prea multe pretenţii când vine vorba de vacanţă. Important este ca pentru câteva zile să nu aud sunetul mingiei”, a spus Eliza, care le urmăreşte în aceste zile pe colegele sale junioare, participante la Campionatul European din Turcia. „Sper să joace bine şi să arate că în toţi anii aceştia rezultatele nu au fost întâmplătoare”, a încheiat Samara, care, la revenirea în ţară va intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru CE rezervat senioarelor de la Ostrava (Cehia), din luna septembrie, unde speră să-şi apere titlul continental obţinut anul trecut, în proba de dublu, alături de Daniela Dodean.

Taguri articol


12