Prezentatoarea de televiziune americană Ellen DeGeneres a primit o stea pe Bulevardul Faimei, într-o ceremonie ce a avut loc marţi, la Los Angeles. Aceasta este a 2.477-a stea şi este amplasată la intersecţia dintre Hollywood Boulevard şi Vine Street. Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie din Los Angeles acordă astfel de stele pentru a le onora pe acele celebrităţi care au contribuit la dezvoltarea industriei de divertisment americane. La ceremonia de dezvelire a stelei dedicate celebrei prezentatoare au fost prezente alte două nume sonore din televiziunea americană: Ryan Seacrest, moderatorul emisiunii American Idol şi Jimmy Kimmel, realizatorul şi prezentatorul talk show-ului care îi poartă numele. De la eveniment nu a lipsit nici partenera de viaţă a prezentatoarei americane, actriţa americană Portia De Rossi.
Ceremonia a avut loc cu doar şase zile înainte de debutul celui de-al zecelea sezon al emisiunii The Ellen DeGeneres Show, care a fost recompensată de-a lungul anilor cu numeroase premii Daytime Emmy. Ellen DeGeneres, prima vedetă din televiziunea americană care a dezvăluit în direct că este lesbiană, în 1997, va primi totodată, pe 22 octombrie, cel mai prestigios premiu de comedie din industria de divertisment din SUA, Premiul Mark Twain pentru Umor pe 2012.