Ellen DeGeneres se căsătoreşte cu Portia de Rossi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ellen DeGeneres se căsătoreşte cu Portia de Rossi

Monden 17 Mai 2008 / 00:00 752 accesări

Actriţa de comedie Ellen DeGeneres şi partenera sa de viaţă, actriţa Portia de Rossi, plănuiesc să se căsătorească, după ce Curtea Supremă din California a aprobat, joi, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, potrivit revistei “People”. Portia De Rossi, în vîrstă de 35 de ani, se afla în studio cînd Ellen DeGeneres, în vîrstă de 50 de ani, a făcut anunţul în faţa colegilor, care au izbucnit în aplauze. Scena a fost difuzată vineri, în emisiunea realizată de DeGeneres pe postul de televiziune NBC. Curtea Supremă din California a legalizat, joi, căsătoriile între persoane de acelaşi sex în statul american cu cea mai mare populaţie, o decizie istorică, ce poate avea consecinţe la nivel general în SUA.

Cele două vedete au o relaţie din decembrie 2004, pe cînd Portia Rossi juca în serialul de televiziune “Arrested Development”, difuzat de postul Fox. Artistă de musicaluri, actriţă şi autoare de cărţi, Ellen DeGeneres a provocat un şoc în rîndurile opiniei publice, în 1997, cînd a anunţat că este lesbiană, în timpul unei emisiuni a lui Oprah Winfrey. În urmă cu cîteva luni, cele două spuneau că doresc să adopte un copil.



12