Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au luat cu acte-n regulă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi s-au luat cu acte-n regulă

Monden 18 August 2008 / 00:00 628 accesări

Actriţa de comedie Ellen DeGeneres şi partenera sa de viaţă, actriţa Portia de Rossi, s-au căsătorit sîmbătă, la locuinţa lor din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private, informează revista “People”. Ellen DeGeneres, în vîrstă de 50 de ani şi Portia de Rossi, în vîrstă de 35 de ani, şi-au rostit jurămintele într-o ceremonie privată, la care au participat 19 invitaţi. Cele două actriţe au hotărît să se căsătorească în luna mai, după ce Curtea Supremă din California a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Ellen DeGeneres a declarat, recent, că Portia este aleasa sa.

Cele două actriţe au o relaţie din decembrie 2004, de cînd Portia de Rossi juca în serialul de televiziune “Situaţie de criză”, difuzat de postul Fox. Artistă de musicaluri, actriţă şi autoare de cărţi, Ellen DeGeneres a provocat un şoc în rîndurile opiniei publice, în 1997, cînd a anunţat că este lesbiană, în timpul unei emisiuni a lui Oprah Winfrey. În urmă cu cîteva luni, cele două spuneau că doresc să adopte un copil.

Taguri articol


12