Cântăreţul britanic Elton John a declarat că se va căsători cu partenerul său de viaţă, David Furnish, în luna mai, de îndată ce va intra în vigoare, în Marea Britanie, noua lege care permite căsătoriile între parteneri de acelaşi sex. Întrebat dacă se gândeşte să profite de noua lege, cu ocazia unei participări la emisiunea de televiziune Jimmy Kimmel Live, Elton John a răspuns: „Desigur, ne vom căsători în luna mai, de îndată ce intră în vigoare. Aceste legi sunt făcute pentru oameni ca noi, oameni cărora acum 30 - 40 de ani le-ar fi fost greu până şi să recunoască faptul că sunt gay... În Anglia dispunem de prevederile parteneriatului civil, parteneriat pe care l-am încheiat în 2005, iar acest lucru a însemnat enorm de mult pentru relaţia noastră. Nu credeam că se va întâmpla, dar aşa a fost. Dacă legile ne vor ajuta din nou, o vom face. Este datoria noastră să le arătăm tuturor că această lege ne oferă un cadou la care nici nu îndrăzneam să visăm înainte”.
Cu ocazia aceluiaşi interviu, Elton John a dezvăluit că nu are nici măcar telefon mobil, pentru că mereu este cineva lângă el care are telefon. „Nu am suportat să am telefon. Am doar un iPad pentru a putea sta pe Skype cu copiii mei când nu sunt cu ei”, a explicat starul britanic.