Cântăreţul şi compozitorul britanic Elton John a mâncat ceva ce nu i-a priit şi nu a putut urca pe scenă la sfârşitul săptămânii trecute la Las Vegas. Cântăreţul a trebuit să-şi anuleze concertele programate vinerea şi sâmbăta trecută. Zvonul i-a luat-o chiar înainte: se spunea că ar fi renunţat să cânte ca să meargă la funeraliile prietenei sale, Whitney Houston. Mulţi şi-l imaginau cântând un cântec proaspăt compus în memoria cântăreţei sau improvizând la pian o melodie tristă din care să nu lipsească „goodbye” şi „heartbreaking”, pe muzica din „The Lion King / Regele Leu”, acompaniat de un grup de gospel. Realitatea a fost însă cu totul alta. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Elton John ar fi mâncat ceva care l-a îmbolnăvit în aşa măsură încât n-ar fi putut cânta nimic. Vestea bună este că acum se simte mult mai bine, gata să se prezinte în cea mai bună formă la următorul concert, ce va avea loc la Guadalajara în Mexic.