Elton John va cânta la funeraliile lui George Michael

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elton John va cânta la funeraliile lui George Michael

Monden 28 Decembrie 2016 / 14:54 1333 accesări

”Don’t Let The Sun Goes Down On Me”, piesă înregistrată de regretatul cântăreț britanic George Michael alături de Elton John, va fi interpretată de acesta din urmă la funeraliile marelui dispărut, informează B1tv. Din păcate, Elton John nu este la prima experiență muzicală... funebră, artistul cântând și la funeraliile regretatei prințese Diana, în anul 1997. Atunci, în impunătoarea catedrală Westminster din Londra au răsunat acordurile piesei lui Elton John ”Candle in the Wind”. ”Vor fi foarte mulți fani și prieteni. Va fi cea mai mare înmormântare din Marea Britanie, după cea a prințesei Diana, care era foarte bună prietenă cu George Michael. Elton va cânta pentru el așa cum a făcut-o și pentru Diana, ca un omagiu final”, a spus un apropiat al regretatului artist.

Deocamdată nu au fost anunțate detalii despre funeraliile cântărețului, însă presa britanică susține că vor fi două ceremonii: una pentru familie și una dedicată fanilor. Această decizie a fost luată de rudele artistului, după ce au constatat numărul incredibil de mare al fanilor care au venit să aducă flori în fața reședinței lui. Imediat după aflarea veștii că George Michael a murit, Elton John a postat un mesaj emoționant pe contul său de Twitter: ”Sunt complet şocat. Am pierdut un prieten mult iubit - cel mai blând, cel mai generos suflet din lume şi un artist strălucit. Inima mea este alături de familia lui şi de toţi fanii lui”. Într-adevăr, acțiunile caritabile ale lui George Michael, foarte numeroase și foarte discrete, departe de ochii presei, au demonstrat de-a lungul timpului că artistul, în ciuda vieții sale extrem de controversate, presărată cu scandaluri pornind în general de la consumul de droguri și de alcool, a fost foarte preocupat de soarta semenilor săi mai puțin norocoși. Apropiații cântărețului povestesc cum acesta cutreiera străzile Londrei și le oferea mâncare oamenilor fără adăpost, un gest extrem de impresionant și din păcate rar întâlnit printre colegii de breaslă ai acestuia de pretutindeni. Averea lui George Michael, estimată undeva la 50 de milioane de lire sterline, va ajunge, cel mai probabil, la finii săi, pentru că după moartea mamei sale, cântărețul nu a avut o relație prea apropiată cu tatăl și cu cele două surori ale sale.



12