Elveţia, în banca acuzaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elveţia, în banca acuzaţilor

Monden 11 Martie 2010 / 00:00 424 accesări

Autorităţile din Ţara Cantoanelor vor fi puse în banca acuzaţilor la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pentru că au interzis minaretele. Proiectul de text prevede “condamnarea fermă a interzicerii construirii de minarete, considerată o manifestare a islamofobiei, ce contravine clar obligaţiilor internaţionale în materie de drepturile omului, în ceea ce priveşte libertatea religiei”. Astfel de măsuri sunt de natură să alimenteze “discriminarea, extremismul şi prejudecăţile, ducând la polarizare şi divizări cu consecinţe periculoase”, avertizează proiectul de text, ce va fi prezentat Consiliului înainte de încheierea sesiunii plenare, până la 26 martie. Elveţienii au aprobat, la 29 noiembrie, cu 57,5%, o reformă a Constituţiei ce interzice construirea de minarete. Parlamentul arab, organism al Ligii Arabe, a cerut poporului elveţian să-şi reconsidere decizia eronată, susţinând că “traduce sentimentele de ură şi animozitate faţă de islam şi musulmani”. La 25 februarie şi liderul libian, Muammar Gaddafi, a chemat la Jihad împotriva Elveţiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg a fost sesizată prin mai multe recursuri ce invocă articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ce garantează libertatea religioasă şi dreptul de a nu fi discriminat.

Taguri articol


12