Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” celebrează personalitatea poetului, prozatorului şi actorului Emil Botta, prin deschiderea unei micro-expoziţii de carte, situată la parterul instituţiei de cultură. Scriitorul s-a născut la 15 septembrie 1911, la Adjud. La sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Emil Botta era cunoscut atît ca scriitor, cît şi ca actor. Pasiunea sa pentru actorie iese la iveală încă din adolescenţă, cînd, la vîrsta de 15 ani, a fugit de acasă pentru a deveni actor. Visul său a devenit realitate, urmînd Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, în perioada 1929-1932. În calitate de actor, acesta a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în piese de William Shakespeare sau Anton Pavlovici Cehov.
Regimul comunist îi scoate de pe piaţa cărţii volumele de versuri „Întunecatul April” şi „Pe-o gură de rai”, care, altădată, îi încîntaseră pe iubitorii de literatură. Relansarea ca scriitor are loc abia în anul 1966, prin publicarea volumului retrospectiv „Poezii”. În calitate de actor, Emil Botta a jucat în filme precum „Se aprind făcliile”(1939), „S-a furat o bombă” şi „Paşi pe lună”, în regia lui Ion Gopo Popescu, „Pădurea spînzuraţilor”, montat de Liviu Ciulei, „Răscoala”, 1965, „Mastodontul” şi „Reconstituirea”, de Liviu Ciulei. Emil Botta a încetat din viaţă la 24 iulie 1977, la Bucureşti. Volumele „Pe-o gură de rai”, „Emil Botta despre frontierele inocenţei”, de Radu Călin Cristea, se regăsesc printre lucrările care alcătuiesc micro-expoziţia de carte.