Fostul preşedinte Emil Constantinescu a fost chemat ieri la audieri la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru a da lămuri în legătură cu documentele înaintate CNSAS în decembrie 2005, referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea. Înainte de discuţiile cu reprezentanţii Consiliului, Emil Constantinescu a susţinut, în faţa presei, că actualul şef al statului, Traian Băsescu, a fost colaborator al organelor de contrainformaţii militare ale Securităţii: „Documentele, pe care cei în drept le-au recunoscut ca fiind legale, sub semnătura unor colonei şi generali, sînt foarte clare: Traian Băsescu a fost colaborator al organelor de Securitate, a avut dosar personal şi acest dosar a fost înaintat mai departe. Deci, nu există niciun fel de dubiu privind cel puţin începutul activităţii sale, pentru că, aşa cum se ştie, contrainformaţiile militare erau o parte a Securităţii, care desfăşurau poliţie politică”. Constantinescu a susţinut că documentele referitoare la Băsescu există şi în „numeroase redacţii” şi că ele au fost „folosite pentru şantaj”: „Domnul Ciuvică a avut curajul să le publice, iar eu am avut curajul să merg pînă la capăt”. Fostul preşedinte a precizat că Mugur Ciuvică nu a pierdut procesul cu Băsescu, „pentru că nu a fost condamnat”, şi că Ciuvică se va adresa instanţei de la Strasbourg, pentru a obţine cîştig de cauză. Constantinescu a susţinut că Ciuvică a trebuit să-i dea o despăgubire lui Băsescu, pentru că procesul său „se afla într-un moment în care justiţia şi-a dovedit slăbiciunile ei, adică obedienţa faţă de preşedintele în funcţie”. De asemenea, el a mai precizat că are dovezi privind colaborarea cu Securitatea şi în ceea ce-l priveşte pe Theodor Stolojan.
După audieri, fostul preşedinte a declarat că SRI ar putea răspunde în justiţie pentru tăinuirea sau distrugerea unor documente oficiale referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea. El a susţinut că a aflat "cu stupoare" că SRI a răspuns CNSAS că nu există în arhiva sa niciun document referitor la Băsescu. Constantinescu a arătat că SRI ar trebui să aibă documente referitoare la dosarul "Cîrma" sau la "nava Independenţa", al cărei comandant a fost actualul şef al statului, ambele dosare fiind de contraspionaj: "Am cerut ca SRI să fie chestionat pe chestiuni concrete. Să se ceară procesul-verbal de distrugere şi documentele prin care se confirmă primirea dosarului lui Traian Băsescu de la Contrainformaţiile Militare de către Securitatea judeţeană Constanţa". El a mai spus că, dacă SRI ar tăinui sau distruge anumite documente, "toate aceste acţiuni sînt prevăzute în Codul penal ca infracţiuni şi sînt prevăzute pedepse". Constantinescu a menţionat că a depus la CNSAS cîteva file de corespondenţă internă din cadrul Direcţiei de Contrainformaţii Militare a Securităţii referitoare la Băsescu şi că membrii Colegiului CNSAS vor cere MApN, SRI şi SIE confirmarea acestor documente. El a mai cerut audierea fostului şef al Securităţii Constanţa şi a unor generali care au activat în Ministerul Apărării, pentru a confirma sau infirma documentele referitoare la colaborarea lui Băsescu cu organele de contrainformaţii militare ale Securităţii.