Emilia Murineanu, din nou şeful AJOFM Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emilia Murineanu, din nou şeful AJOFM Constanţa

Social 13 Iunie 2014 / 00:00 3748 accesări

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa are un nou director executiv. Este vorba de Emilia Murineanu, care a revenit pe post după ce a fost detaşată, în ultimii doi ani, în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi la Ministerul Muncii. Murineanu a mai fost director executiv al AJOFM Constanţa în perioada 2005 - 2007, dar şi în 2011. „Îmi propun să fac ceea ce am făcut întodeauna, adică proiecte serioase. Vreau să mă implic cât mai mult în serviciul public de ocupare şi să valorific tot ceea ce am învăţat din experienţa detaşărilor mele“, a declarat Murineanu.

Postul de director executiv al AJOFM a rămas vacant în martie 2014, după ce interimatul lui Carmen Răducu expirase. Astfel, ea a fost nevoită să se întoarcă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, de unde fusese detaşată. În tot acest timp, respectiv din martie şi până la numirea lui Murineanu, prin Ordin al ministrului Muncii, interimatul AJOFM a fost asigurat de directorul executiv adjunct, Gheorghe Buşu. În prezent, Buşu a revenit pe postul său de director executiv adjunct al AJOFM.



12