Eminem ameninţă să lanseze fotografii incendiare cu Mariah Carey

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eminem ameninţă să lanseze fotografii incendiare cu Mariah Carey

Monden 01 August 2009 / 00:00 615 accesări

Războiul dintre Eminem şi Mariah Carey este departe de a ajunge la final. După ce diva l-a ironizat pe rapper în ultimul ei videoclip, ”Obsessed”, rapper-ul a decis să nu lase lucrurile neplătite. Aşa se face că Eminem a lansat o piesă, ”The Warning”, în care o critică pe interpreta piesei ”Fantasy”, dar şi pe soţul ei, Nick Cannon şi ameninţă că va face publice poze intime şi mesaje de pe voice mail din scurta lor relaţie din 2001.

”Singurul motiv pentru care te-am jignit prima dată a fost pentru că ai negat că ne-am întîlnit. Acum sînt pervers. Acum sînt obsedat. O, Doamne, asta înseamnă că sînt eu în video cu cioc? Taci dracului înainte de a face publice toate telefoanele pe care le-ai dat acasă la mine. De cîte ori ai zburat spre casa mea? Continuu încă să număr. Mai bine închide gura, dacă nu vrei ca Nick să afle. Crezi probabil că, dacă a trecut atîta timp şi aş fi avut ceva de la tine, scoteam deja. Dimpotrivă, Mary Poppins, combin şedinţa noastră de studio şi o trimit la maestru, să îi ridice sunetul. Suficient de murdar ca să te ucidă. Mariah, ţi-a trecut vreodată prin cap că încă mai am fotografii? Minte în continuare şi eu voi da drumul la toate lucrurile murdare, printre care şi mesaje vocale. Va tăia ca un cuţit, cînd eu îţi spun să ai o viaţă. Dar eu merg mai departe cu a mea. Nick, aceasta îţi este nevasta. Atunci spune-i să tacă din gură şi o voi lăsa în pace. Dacă nu o face, atunci voi continua”, cîntă Eminem. Rapper-ul continuă în piesă cu detalii din viaţa lor intimă, menţionîndu-i numele în contexte deloc flatante.

Viitorul îl vom afla, probabil, din următoarele piese ale celor doi. Şi, cu siguranţă, publicitatea le va face bine amîndurora.

Taguri articol


12