Eminescu, comemorat la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eminescu, comemorat la malul mării

Cultură 15 Iunie 2011 / 00:00 825 accesări

Memoria unuia dintre cei mai mari poeţi din panteonul literaturii româneşti, supranumit „poetul nepereche”, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, pe 15 iunie, 122 de ani, este cinstită, în această perioadă, printr-o serie de acţiuni culturale. Startul evenimentelor este dat, astăzi, de la ora 17.00, într-un spaţiu mai puţin obişnuit, dar care are nevoie de poezie mai mult decât orice: aşezământul medical „Casa soarelui” din Constanţa. Locul ales de organizatori, Editura „Nelinişti metafizice”, spre cinstirea memoriei marelui Eminescu, nu este deloc întâmplător. În acest loc a încetat din viaţă, în urmă cu câteva zile, pe 7 iunie, autorul de carte Dan Mihai Bunescu.

Deţinut la Penitenciarul Slobozia, Dan Mihai Bunescu, cel de la care a pornit ideea acestui eveniment, a luat premiul al II-lea pe ţară pentru poezie la un concurs adresat celor aflaţi în detenţie. „Nelinişti metafizice” i-a publicat şi o carte, volumul de maxime „Lacul înţelepciunii”, pe care l-a lansat în prezenţa autorului la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. De altfel, editura condusă de Constantin Lămureanu este în posesia a încă două manuscrise ale autorului decedat, pe care urmează să le dea la tipar.

„Eminescu-inedit”. Luceafărul poeziei româneşti, aşa cum s-a impus în conştiinţa a zeci de generaţii de iubitori de literatură autentică, va fi celebrat şi mâine, de la ora 17.00, la Cercul Militar Constanţa, în cadrul întâlnirii de lucru a cenaclului literar „Mihail Sadoveanu”. Manifestarea şi-a propus să aducă în prim-plan câteva date inedite referitoare la creaţia şi opera marelui poet, aspecte despre care, până acum, au curs râuri de cerneală. La întâlnirea cu titulatura „Eminescu-inedit” vor participa prof. drd. Mirela Savin, membri ai studioului de spectacole „Trident”, poeţi şi scriitori invitaţi.

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Ipoteşti şi a trecut în nemurire pe 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani.

Taguri articol


12