Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman“ îl va sărbători, astăzi, printr-o serie de manifestări culturale organizate de Secţia Copii, în colaborare cu Liceul “George Călinescu“ şi Şcoala generală “Mihai Viteazul“, prezentate sub titlul generic “Eminescu inedit“, pe ultimul mare poet romantic din literatura europeană. Din programul acţiunilor dedicate lui Mihai Eminescu, cel mai de seamă poet naţional (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889), fac parte vernisarea unei expoziţii de carte şi o serie de prezentări de lucrări din creaţia eminesciană, dar şi de critică literară, cu valoare bibliofilă, din colecţiile Bibliotecii Judeţene.

Astăzi se împlinesc 157 de ani de la naşterea unuia din marii lirici ai lumii. Realizată în numai 17 ani, opera lui Mihai Eminescu este cea mai vastă creaţie literară română, cuprinzînd o mare varietate de genuri: poezie, proză, teatru, eseuri filozofice, publicistică, traduceri şi culegeri de folclor. Ediţia de “Opere” - începută de criticul şi istoricul literar Perpessicius - cuprinde 9 volume complete ale creaţiei eminesciene, adunate în 10.000 de pagini. Năzuind necontenit spre un plan de viaţă superior, etic şi artistic, căutînd cu patos adevărul şi refuzînd consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gîndire.

157 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Pe 15 ianuarie 1850, la Botoşani, în casa căminarului Gheorghe Eminovici şi a Ralucăi, se năştea al şaptelea dintre cei zece copii ai familiei, Mihail Eminovici. Copilăria şi-a petrecut-o la Botoşani şi Ipoteşti, acestea fiind şi primele locuri în care a luat contact cu oamenii şi natura, stare evocată cu adîncă nostalgie în poezia de mai tîrziu. După ce face primele două clase primare la Botoşani, urmează clasa a III-a şi a IV-a la şcoala “National Hauptschule” din Cernăuţi, apoi este înscris la “Ober-Gymnasium” din acelaşi oraş. În primăvara anului 1863, Eminescu întrerupe studiile şi se întoarce la Ipoteşti, pentru ca - un an mai tîrziu - bursa cerută pentru a învăţa la liceul din Botoşani să-i fie refuzată. Astfel, deoarece învăţătura nu prea se potrivea cu firea sa zbuciumată şi zburdalnică, se angajează ca practicant la Tribunalul din Botoşani. Slujba este de scurtă durată, iar în toamna anului 1865 se intoarce la Cernăuţi, unde este găzduit de profesorul său, Aron Pumnul. Tot de acesta din urmă este legată şi publicarea primei sale poezii, “La mormîntul lui Aron Pumnul”.

Continuă studiile ca “privatist” şi îşi face debutul oficial în revista “Familia”, cu poezia “De-aş avea...”. Cu această ocazie, directorul publicaţiei, Iosif Vulcan, îi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu. Urmează, pe rînd, diferite slujbe alături de trupa lui Mihai Pascaly, apoi sufleur şi copist în cea a lui Iorgu Caragiale, timp în care publică în “Familia” poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. La nici 19 ani - în 1868 - este angajat tot ca sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde-l întîlneşte pe Ion Luca Caragiale. Cum gîndul la studii nu-i dădea pace, iar tatăl său îi promisese că-i plăteşte o parte din taxe, Eminescu se înscrie - în toamna anului 1869 - la Facultatea de Filozofie din Viena, ca student extraordinar (fără examen de bacalaureat). Aici îl întîlneşte pe unul dintre viitorii săi buni prieteni, Ioan Slavici. Activitatea literară devine, încet-încet, tot mai intensă, debutînd în revista “Convorbiri literare” cu poezia “Venere şi Madona”. Publică, apoi, “Epigonii”, “Făt-Frumos din lacrimă”, “Mortua est”, “Înger de pază” şi îl recomandă pe Slavici celor de la revista “Junimea”.

Îşi continuă studiile la Viena, unde, în 1872, o cunoaşte pe Veronica Micle. Apar, tot în “Junimea”, poeziile “Înger şi demon”, “Floare albastră” şi nuvela “Sărmanul Dionis”. Ajutat material de aceeaşi revistă, Eminescu pleacă la Berlin, unde studiază filozofia, istoria, economia politică şi dreptul. Se angajeaza - un an mai tîrziu - ca secretar la Consulatul Roman din Berlin şi începe să scrie celebra poezie “Luceafărul”. La începutul anului 1875 publică în “Convorbiri literare” poeziile “Împărat şi proletar” şi “Făt-Frumos din tei”, iar în vara aceluiaşi an este numit revizor şcolar în Iaşi şi Vaslui. Tot atunci îl cunoaşte pe dascălul de la Şcoala nr. 2 Păcurari (din judeţul Iaşi), nimeni altul decît Ion Creangă. Activitatea jurnalistică o începe la ziarul “Curierul de Iaşi”, în funcţia de corector. Publică în continuare în “Convorbiri literare” - “Crăiasa din poveşti”, “Lacul”, “Dorinţa”, “Călin”, “Strigoii”, perioada în care sufletul îi este îndurerat de moartea mamei lui, care se stingea din viaţă la 15 august 1876. Un an mai tîrziu, Eminescu revine la Bucureşti, ca redactor la ziarul “Timpul”, împreună cu I. L. Caragiale şi Slavici. Colaborarea cu Titu Maiorescu şi Alecsandri devine tot mai strînsă, participînd alături de cei doi la şedinţe literare săptămînale. Între timp, moare soţul Veronicăi Micle, moment în care Eminescu se gîndeşte să o ceară de soţie. În 1880 este numit redactor-şef la ziarul “Timpul”, reuşind şi finalizarea celor patru “Scrisori”, pe care le publică un an mai tîrziu. 1882 este anul în care termină “Luceafarul“, care este imediat tradus în germană de cumnata lui Titu Maiorescu, Mite Kremnitz. La o şedinţă de la revista “Junimea”, Eminescu se reîntîlneşte cu cel care i-a publicat primele creaţii în revista “Familia”, Iosif Vulcan, dîndu-i acestuia cîteva poezii: “S-a dus amorul”, “Pe lîngă plopii fără soţ” etc. Vulcan le tipăreşte şi îi trimite lui Eminescu un mic onorariu pentru poeziile apărute, care a fost, de altfel, singurul primit de poet de-a lungul activităţii sale literare. Un an mai tîrziu, după ce demisia de la “Timpul” nu îi este acceptată, Eminescu dă primele semne de boală, fiind internat -la sanatoriul doctorului Şuţu. Sfîrşitul aceluiaşi an aduce apariţia primului volum din poezia lui Eminescu, prefaţa fiind semnată de Titu Maiorescu, “1884 - POESII”. În 1885 este tipărit al doilea volum de poezii şi, separat, în “Convorbiri literare”, apare “Sara pe deal”.

După un tratament la Balta-Liman, se întoarce în Iaşi şi continuă activitatea la bibliotecă... Boala, totuşi, revine. Pe 15 iunie 1889, poetul se stinge din viaţă, în sanatoriul doctorului Şuţu din Bucureşti.

Opera lui Eminescu este variată, complexă, printre speciile lirice cultivate de poet situîndu-se: idila (Dorinţa, Lacul, Sara pe deal), egloga (Floare albastră), satira (Junii corupţi, Scrisorile, Criticilor mei), epistola (Scrisorile), elegia (Revedere, Mai am un singur dor), glosa (Glossa), poemul (Călin, file din poveste, Luceafărul, Memento mori), doina (Ce te legeni..., Doina). Universul motivelor eminesciene este alcătuit din: timp şi spaţiu naţional, pădure, mare, doină, vis, melancolie. În valorificarea creatoare a folclorului naţional, Eminescu se ridică, din nou, pe cele mai înalte trepte de vrajă, purtat de o efervescenţă lirică fără asemănare, începînd cu “Făt-Frumos din lacrimă” şi ajungînd la “Revedere” şi mai apoi, la neasemuita poveste de dragoste din “Călin (file din poveste)” şi “Luceafărul”. Incursiunile filozofice ale lui Eminescu susţin coordonatele complexităţii poeziei sale. Abordînd atîtea probleme fundamentale ce ţin de viaţă şi moarte, natură şi iubire, geneză şi sfîrşitul lumii, sau civilizaţii, poetul subliniază zbaterile şi nefericirile omului de geniu, într-o societate total străină de el.