Emisiune numismatică aniversară - Nicolae Steinhardt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emisiune numismatică aniversară - Nicolae Steinhardt

Cultură 07 Iulie 2012 / 00:00 399 accesări

Banca Naţională a României (BNR) va pune în circulaţie, în scop numismatic, de luni, în conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul BNR, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede, ele având putere circulatorie pe teritoriul României.

Aversul redă o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, valoarea nominală „10 lei“, stema României, inscripţia „România“, anul de emisiune „2012“ şi textul în arc de cerc „Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia“.

Reversul prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus imaginii unei biblioteci, textul în arc de cerc „Monahul de la Rohia“, anii între care a trăit „1912“, „1989“ şi inscripţia „Nicolae Steinhardt“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 340 lei pe bucată.

Taguri articol
BNR


12