Emma Watson, Feminista Anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emma Watson, Feminista Anului

Monden 22 Decembrie 2014 / 00:00 915 accesări

Actriţa britanică Emma Watson, o adevărată eroină a luptei pentru drepturile femeilor, a fost desemnată Feminista Anului, în urma unui sondaj efectuat pe site-ul cosmopolitan.com. Emma Watson, în vârstă de 24 de ani, cunoscută pentru rolul Hermione Granger din seria ”Harry Potter”, a devenit o adevărată eroină a luptei pentru drepturile femeilor, după ce a susţinut un discurs privind egalitatea sexelor, la lansarea unei campanii în acest sens la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în septembrie. Actriţa a fost desemnată Feminista Anului, învingând vedete ca actriţa transgender Laverne Cox, jurnalista americană Rachel Maddow şi cântăreţele Beyonce şi Cher.

În luna iulie, Emma Watson a devenit purtătoare de cuvânt pentru UN Women, denumirea abreviată pentru The United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women. Din această postură, actriţa britanică va milita pentru emanciparea tinerelor femei din lumea întreagă. Ea va fi, de asemenea, purtător de cuvânt al campaniei HeForShe, iniţiată de ONU pentru a promova egalitatea dintre sexe. Actriţa sprijină de mai mulţi ani programele educaţionale pentru fete şi a vizitat în acest scop ţări precum Bangladesh şi Zambia.

Taguri articol


12