Emmanuel Macron, învestit duminică în funcția de președinte al Franței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emmanuel Macron, învestit duminică în funcția de președinte al Franței

14 Mai 2017 / 10:23 823 accesări

Emmanuel Macron a fost învestit oficial duminică președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, devenind astfel cel de-al 25-lea președinte al Republicii franceze și cel mai tânăr ales vreodată, transmite AFP.

"Astăzi, în această duminică, 14 mai, și în acest moment precis vă preluați funcțiile. Vă transmitem cele mai sincere felicitări", a declarat președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, după ce a reamintit rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în cadrul cărora Macron a obținut 66,10% din voturi în fața contracandidatei Marine Le Pen (Frontul Național, 33,90% din voturi).

În discursul de învestitură, Macron, 39 de ani, a declarat că francezii au ales "speranța și spiritul de cucerire".

El a promis de asemenea că "Europa va fi refondată și relansată".

François Hollande i-a predat duminică ștafeta lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței în cadrul unei ceremonii oficiale și a părăsit apoi Palatul Elysee, în aplauzele invitaților și ale mulțimii adunate în fața reședinței prezidențiale, relatează AFP.

Așa cum prevede protocolul, François Hollande l-a întâmpinat pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee, după care au avut o discuție privată, ca parte a ceremoniei de predare a puterii.

Noul șef al statului, cel mai tânăr ales vreodată în Franța, l-a însoțit la final pe Hollande până la mașină, după care a reintrat în Palatul Elysee ținându-se de mână cu soția sa Brigitte, în vârstă de 64 de ani.



12