Emoții pentru cadrele didactice. Intră în focul examenelor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Emoții pentru cadrele didactice. Intră în focul examenelor!

Social 09 Iulie 2015 / 00:00 942 accesări

Dacă, săptămâna trecută, elevii au trecut prin emoțiile examenului de Bac, a venit rândul cadrelor didactice să treacă printr-o perioadă de evaluare, astăzi fiind programată proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ. În sesiunea 2015, concursul se organizează la 127 de discipline și se va desfășura în 42 de centre de examen. La Constanța, 307 cadre didactice vor susține examenul de definitivare în învățământ. Concursul este programat să înceapă la ora 10.00 și se va susține la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, durata de redactare a lucrării fiind de 4 ore. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, accesul candidaților în centrul de examen la proba scrisă se face între orele 8.00 și 8.45, pe baza actului de identitate valabil. În judeţele Argeş, Constanţa, Dâmboviţa şi Suceava, dar şi în Bucureşti, durata probei scrise se va prelungi cu maximum 2 ore pentru 5 candidaţi cu nevoi speciale. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul examenului. Afişarea rezultatelor va avea loc în 14 iulie. Perioada 14 - 17 iulie este destinată înregistrării şi soluţionării contestaţiilor. Afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie. În ceea ce privește examenul de ocupare a posturilor vacante, cei 906 candidați înscriși îl vor susține la 15 iulie. Concursul va începe la ora 10.00 și va dura 4 ore. Mai multe informații, precum structura subiectelor, modele de subiecte sau centrele în care se va desfășura examenul, pot fi aflate accesând link-ul http://www.isjcta.ro/?cat=240.

Centrele de concurs din județul nostru, potrivit ISJ Constanța, sunt: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” (Limba şi literatura română, Limbi moderne, Limbi clasice, Limbi materne, Istorie, Geografie, Științe socio-umane), Colegiul Național „M. Eminescu” (Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică + TIC, Religii, Educaţie fizică şi sport, Arte) și Colegiul de Electrotehnică și Telecomunicații (Învăţământ preşcola, Învăţământ primar, Învăţământ special, Educaţie tehnologică, Discipline de specialitate. În județul nostru sunt 165 de posturi titularizabile (Educatoare - 37, Învățător/ profesor pentru învățământul primar - 50, Limba engleză - 7, Limba franceză - 6, Limba și literatura română - 1, Matematică - 8), iar posturile netitularizabile scoase la concurs sunt 1.390.



12