Primele partide din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României-Timișoreana la fotbal au demonstrat, încă o dată, de ce competiția este una a surprizelor, echipele cotate cu șansa a doua luptând pentru a elimina formații dintr-un eșalon superior. Pandurii Tg. Jiu și CFR Cluj au ajuns cu emoții în optimi, trecând abia după executarea loviturilor de UTA Bătrâna Doamnă (Liga a 2-a), respectiv de CS Balotești (Liga a 2-a), după prelungiri, iar FC Viitorul II (Liga a 3-a) a eliminat-o pe Academica Clinceni (Liga a 2-a).
Rezultatele înregistrate ieri: UTA Bătrâna Doamnă - Pandurii Tg. Jiu 1-1 (Curtuiuș 87 / Săpunaru 10) - 1-3 la loviturile de departajare, FC Viitorul II - Academica Clinceni 2-1 (R. Marin 47, Grecu 78 / Benjamin Kuku 41), CS Balotești - CFR Cluj 0-1 (Beleck 112) - după prelungiri, ACS Bucovina Pojorîta - ASA Tg. Mureș 1-4 (Căinari 88 / Manolov 2, 72, G. Mureșan 30, M. Axente 83). Aseară, după închiderea ediției, s-au disputat întâlnirile ACS Berceni - CSMS Iași 1-0 și CSM Rm. Vâlcea - ACS Poli Timişoara.
Programul partidelor - azi, ora 16.30: SC Bacău - CS U. Craiova (în direct la Digi Sport 1 și Dolce Sport 1), Unirea Brânceni - Astra Giurgiu, CS Mioveni - FC Botoșani, Rapid CFR Suceava - FC Brașov, FCM Baia Mare - FC Voluntari; ora 20.00: Unirea Tărlungeni - Petrolul Ploiești (se joacă pe stadionul „Tineretului” din Braşov; Digi Sport 1 și Dolce Sport 1), Ripensia Timișoara - FC Viitorul; joi, ora 16.30: Dacia Unirea Brăila - Dinamo București (Digi Sport 1 și Dolce Sport 1), ASA II Tg. Mureș - Concordia Chiajna; ora 20.30: U. Cluj - FC Steaua București (în direct la Pro TV, Digi Sport 1 și Dolce Sport 1).