Furnizorul de energie ENEL Muntenia este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) că a umflat în mod nejustificat facturile la curent pentru consumatorii din sudul ţării. Astfel, ei s-au ales cu facturi mai mari, după ce compania ar fi taxat dublu certificatele verzi, se arată într-un comunicat al DNA. De altfel, în acest dosar sunt urmărite penal trei persoane, care au fost, de asemenea, reţinute joi. Este vorba despre vicepreşedintele ANRE, Sorin Dumbrăveanu, directorul ENEL, Florin Gugu, precum şi Gheorghe Ciubotaru, asociat al Electroalfa Internaţional. Potrivit procurorilor anticorupţie, aceştia ar fi lucrat împreună pentru a modifica mecanismul prin care se formează preţul final al facturilor la curent, afectând sute de mii de consumatori. DNA a explicat că ANRE a descoperit, în 2012, că ENEL şi-a taxat suplimentar clienţii pentru certificatele verzi, motiv pentru care a dispus sancţionarea distribuitorului de energie electrică cu reducerea cu 6% a tarifelor. Numai că această sancţiune nu a fost pusă în aplicare niciodată, fiindcă Gogu ar fi intervenit pe lângă şeful ANRE pentru ca sancţiunea să fie redusă la doar 1,3%, ENEL câştigând astfel 2,5 milioane euro. În schimbul acestui serviciu, ENEL trebuia să acorde două contracte de peste 900.000 de euro firmei Electroalfa International, cu care şeful ANRE avea anumite legături.
CÂND SE POT RECUPERA BANII? Premierul Victor Ponta, a declarat vineri, întrebat despre reţinerea vicepreşedintelui ANRE Claudiu Dumbrăveanu, acuzat de luare de mită, că atât timp cât legea a fost încălcată, iar facturile au fost încărcate, trebuie să existe o răspundere personală a celor care se fac vinovaţi de acest lucru. „Din punctul de vedere al Guvernului, imediat ce avem nişte concluzii despre modul în care s-a încălcat legea, putem să luăm mai departe măsuri ca, pe viitor, ceea ce spuneţi dumneavoastră (presa - n.r.) că s-a întâmplat să nu mai fie posibil”, a spus premierul. El a precizat că oamenii păgubiţi şi-ar putea recupera banii abia după ce dosarul ajunge în instanţă şi există o sentinţă judecătorească definitivă în acest sens. La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea a menţionat, vineri, că ancheta procurorilor DNA este una extrem de importantă şi că speră să se extindă şi în alte zone, cum ar fi domeniul gazelor.