ENEL, cercetat de Parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ENEL, cercetat de Parlament

Eveniment 20 Februarie 2010 / 00:00 623 accesări

Membrii conducerii Senatului au discutat despre desfiinţarea monopolurilor legate de furnizarea utilităţilor publice şi despre modul în care ENEL îşi respectă clauzele din contractul de privatizare. Dezbaterile au fost determinate de propunerea vicepreşedintelui Senatului, Anca Boagiu, (PD-L) privind înfiinţarea unei subcomisii de anchetă în Comisia pentru privatizare, care să analizeze modul în care ENEL îşi respectă contractul de privatizare. Ea a arătat că în foarte multe localităţi se întrerupe sistematic energia electrică. Potrivit propunerii sale, subcomisia ar urma să analizeze modului în care ENEL îşi respectă clauzele din contractul de privatizare, privitoare la planul de investiţii, extinderea reţelei şi modernizarea acesteia, condiţii stipulate în momentul privatizării. „Trebuie să vedem până la urmă ce se întâmplă pentru că nu putem să ne uităm cum stau femeile cu copiii în braţe şi n-au la ce să încălzească laptele. Mi se pare strigător la cer”, a menţionat vicepreşedintele Senatului. Propunerea sa a fost susţinută şi de chestorul Ioan Chelaru (PSD), care a propus ca ancheta să fie extinsă şi la EON, o altă societate care a cumpărat sistemul. La rândul său, senatorul PNL, Dan Radu Ruşanu, a amintit de faptul că beneficiarii respectivelor societăţi sunt obligaţi să încheie acel contract, pentru că nu au alternativă. „Trebuie să semnez pentru că mi-am pus lumină electrică acasă, eu nu am alternativă, pentru că, dacă nu accept contractul dat de ENEL în oricare dintre regiunile ţării, nu am nicio altă alternativă. Aici este problema esenţială. Toate au un caracter de monopol\", a spus Radu Ruşanu. Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă, (PSD) a afirmat că, pentru a fi evitate clauzele abuzive, trebuie să existe un contract-cadru avizat de Protecţia Consumatorului şi adoptat prin hotărâre de Guvern.



12