Enel, favorizat la privatizarea Nuclearelectrica?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noi dezvăluiri în dosarul companiei

Enel, favorizat la privatizarea Nuclearelectrica?!

Justiție 11 Iunie 2014 / 00:00 579 accesări

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac noi dezvăluiri în dosarul în care furnizorul de energie Enel Muntenia este acuzat că umfla facturile românilor la curent. DNA susţine că grupul italian Enel, care deţine compania Enel Muntenia, la care co-acţionar este statul român, făcea investiţii doar din banii obţinuţi din ţara noastră. În acelaşi timp, Enel este acuzat de procurori că este favorizat în privatizarea Nuclearelectrica. Informaţia apare în referatul prin care procurorii au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Claudiu Dumbrăveanu, şi a unui director Enel, Florin Gugu, acuzaţi de fapte de corupţie. „Reprezentanţi de la nivelul conducerii instituţiilor implicate în privatizarea Electrica au în vedere favorizarea grupului italian Enel în procedura de privatizare a Nuclearelectrica, unităţile 3 şi 4, în schimbul unor sume de bani”, se arată în referatul DNA. Procurorii notează că, în cadrul procesului de privatizare a Electrica, pachetele majoritare de acţiuni au fost preluate de către grupul italian Enel S.p.A. pentru SC Electrica Banat SA, SC Ene Muntenia Sud SA şi SC Enel Dobrogea SA. DNA arată că pentru Enel Dobrogea şi Banat nu a fost stipulat niciun angajament de investiţii, iar pentru Enel Muntenia Sud nu au fost respectate obligaţiile de investiţii, „cu acordul tacit al autorităţilor române din cadrul ANRE, investiţiile parţiale raportate fiind acceptate, fără procedurile de verificare şi control din partea reprezentanţilor ANRE, în schimbul unor sume de bani date cu titlu de mită persoanelor din comisiile de control şi recepţie”. Neasumarea obligaţiilor de investiţii a fost constatată în 2012 de Curtea de Conturi a României. Potrivit DNA, prin intermediul SC Enel Servicii Comune SA, partea italiană acoperă participaţia proprie cu capital prin folosirea beneficiilor realizate de Enel. Procurorii DNA l-au reţinut joi pe Claudiu Dumbrăveanu, pentru luare de mită, şi pe Florin Gugu, director Enel, pentru dare de mită. În acelaşi dosar a fost reţinut şi Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International, pentru complicitate la luare de mită. DNA a explicat că ANRE a descoperit, în 2012, că Enel şi-a taxat suplimentar clienţii pentru certificatele verzi, motiv pentru care a dispus sancţionarea distribuitorului de energie electrică cu reducerea cu 6% a tarifelor. Numai că această sancţiune nu a fost pusă în aplicare niciodată, fiindcă Gogu ar fi intervenit pe lângă şeful ANRE pentru ca sancţiunea să fie redusă la doar 1,3%, Enel câştigând astfel 2,5 milioane euro. În schimbul acestui serviciu, Enel trebuia să acorde două contracte de peste 900.000 de euro firmei Electroalfa International, cu care şeful ANRE avea anumite legături.

REGULARIZĂRI DE TARIFE După ce, săptămâna trecută, ANRE arăta că tarifele pe care le-a aprobat pentru compania Enel respectă principiile prevăzute de legislaţie, ieri, aceeaşi companie a venit cu alte precizări. Potrivit ANRE, toţi furnizorii de energie electrică, inclusiv Enel, au interpretat eronat legislaţia privind aplicarea tarifelor, astfel că instituţia a decis regularizarea preţurilor, prin reducerea tarifelor de furnizare a energiei cu 1,3%. „ANRE a luat măsura regularizării, prin reducerea tarifelor la furnizarea reglementată a energiei electrice pentru perioada 26 iulie - 31 decembrie 2012, prin micşorarea preţului pe MWh la consumatorii finali cu 1,3%, făcând, astfel, posibilă recuperarea sumelor facturate suplimentar”, potrivit unui comunicat al Autorităţii.



12