Scăderea viitoare a preţurilor la gazele naturale importate direct, la care se adaugă reducerea producţiei de energie electrică la centralele care au costuri mari ar putea determina menţinerea sau chiar scăderea preţurilor la energie electrică şi gaze, decizia aparţinînd autorităţii de reglementare. „Ca urmare a scăderii consumului de energie electrică şi gaze naturale în primele luni ale anului, o serie de unităţi producătoare cu costuri mari nu mai sînt utilizate sau a fost redusă producţia. De asemenea, aşteptăm reducerea preţurilor la gazele naturale importate direct. Efectele celor două tendinţe ar putea conduce la menţinerea sau chiar scăderea preţurilor la energie electrică şi gaze, însă decizia revine ANRE (Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - n.r.)”, a declarat, ieri, directorul de politici energetice în Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu. Pe de altă parte, el a menţionat că reducerea consumului de energie electrică şi gaze determină împărţirea costurilor fixe la un volum mai mic de vînzări, fapt care pune presiune pe creşterea preţurilor pe termen mediu. Săndulescu a precizat că Ministerul Economiei încearcă să reducă costurile fixe pe cît posibil, aplicînd deja măsuri în acest sens, prin trimterea de personal în şomaj temporar, revizuirea planurilor de investiţii şi a celor de mentenanţă. Menţionăm că preţul la gazele naturale va fi redus cu 5% de la 1 iulie, după ce a scăzut cu cu 3% de la 1 mai.
Săndulescu a mai afirmat că neplata facturilor de către consumatori şi dificultatea accesării creditelor bancare reprezintă principalele efecte ale crizei asupra sectorului energetic, la care se adaugă scăderea consumului de energie electrică cu circa 10% în primele luni ale anului şi a celui de gaze naturale cu aproape 20%. „Neplata facturilor în domeniul energetic provine în special de la consumatorii care nu pot fi întrerupţi. CFR este cel mai mare datornic pe segmentul de energie electrică, iar RADET pe energie termică”, a mai declarat el.