Energia este un sector important în România și necesită investiții mari, apreciază economistul Băncii Mondiale (BM) Cătălin Păuna. El spune că, în următorii 15 ani, ar trebui investiți aproximativ 30 miliarde euro în energie; ba mai mult, cea mai mare parte a investițiilor trebuie să vină din sectorul privat. „Energia are o contribuție mare la formarea Produsului Intern Brut și de aceea necesită un influx uriaș de capital. Dar, pentru a-i convinge pe privați să investească, este important ca și cadrul de reglementare să fie corespunzător“, spune Păuna. Avem, însă, și un plus - platforma OPCOM, o bursă de energie extrem de performantă la nivel european și, culmea, una dintre cele mai transparente. „O demonstrează cifrele. Volumele de electricitate, tranzacționate la bursa OPCOM, sunt în creștere, iar prețurile de angro au scăzut semnificativ în ultimii 2 - 3 ani“, conchide reprezentantul Băncii Mondiale în România.