Energia se menține în cursa pentru optimi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Etapa a patra din FIBA Europe Cup

Energia se menține în cursa pentru optimi

Sport 21 Ianuarie 2016 / 15:47 490 accesări
Lamont Mack a fost, din nou, cel mai bun jucător al gorjenilor

Lamont Mack a fost, din nou, cel mai bun jucător al gorjenilor

Echipa de baschet masculin Energia Tg. Jiu a învins miercuri, pe teren propriu, formația croată Cibona Zagreb, cu scorul de 85-81 (40-40), în cea de-a patra partidă din grupa S, contând pentru Top 32, faza a doua a FIBA Europe Cup. Principalii marcatori ai meciului au fost doi americani - Mack 21p pentru Energia, respectiv Florence 24p pentru Cibona. Anterior, Energia a obținut următoarele rezultate în grupa S: 88-93 cu Cibona, 78-68 cu STB Le Havre și 93-95 cu Pieno Zbaigzdes. În celălalt meci al grupei: Pieno Zbaigzdes - STB Le Havre 82-87. În clasament conduce STB Le Havre, cu 7p, urmată de Cibona și Energia, cu câte 6p, și Pieno, cu 5p. Programul echipei din Tg. Jiu este următorul: cu Le Havre (27 ianuarie, în deplasare) și cu Pieno (3 februarie, pe teren propriu).

În faza Top 32, 16-imile competiției, sunt opt grupe a câte patru echipe, din care primele două clasate se vor califica în optimile de finală, programate în sistem eliminatoriu „cel mai bun din trei meciuri”. Apoi vor urma sferturile de finală, tot în trei meciuri, și Turneul Final Four. În sezonul 2014-2015, Energia Tîrgu Jiu s-a calificat în premieră la Turneul Final Four al FIBA Eurochallenge, competiție înlocuită acum de FIBA Europe Cup, ocupând locul 3.

Citește și:

Energia are nevoie de victorie în fața croaților



12