Energia se scumpește cu 25%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Energia se scumpește cu 25%

Economie 21 Octombrie 2016 / 13:35 1173 accesări
Un raport al Băncii Mondiale arată că, în 2017, prețurile energiei ar urma să urce cu aproape 25%, pe plan global

Un raport al Băncii Mondiale arată că, în 2017, prețurile energiei ar urma să urce cu aproape 25%, pe plan global

Prețurile energiei pe plan global ar urma să urce cu aproape 25% în 2017, potrivit unui raport publicat de Banca Mondială. Anul viitor, cotația barilului de țiței se va situa în medie la 55 dolari (în urcare de la 53 dolari), în urma deciziei statelor producătoare de a limita producția, se arată în raport. În septembrie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-și reducă producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi (bpd), până la 32,5 - 33 milioane bpd. De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit, pe fondul supraproducției. „Ne așteptăm anul viitor la o creștere solidă a prețurilor energiei, în special la țiței. Totuși, există incertitudini considerabile. Așteptăm detaliile și implementarea acordului OPEC, care va afecta cu siguranță piețele“, a declarat economistul Băncii Mondiale, John Baffes. La finele săptămânii, la bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,29 dolari, ajungând, la închidere, la de 51,38 dolari. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol (light sweet crude) cu livrare în noiembrie a scăzut cu 1,17 dolari, până la 50,43 dolari.

Taguri articol
BMBanca mondialăPrețPetrolEnergieOPECBarilCotațieBursa


12