PREŢ REDUS Consilierii locali din Mangalia, întruniţi, ieri, într-o şedinţă de îndată, au decis să adopte o hotărâre prin care să subvenţioneze energia termică pentru toată populaţia localităţii. Potrivit hotărârii, preţul la gigacalorie pe care îl va plăti populaţia va fi de 350 de lei cu TVA, pentru perioada 01.01.2012 - 31.03.2012, iar diferenţa până la 462 de lei, care reprezintă preţul de producţie a gigacaloriei, va fi achitată de la bugetul local. Consilierul local Bogdan Maganu a declarat că, în afară de această subvenţie, mai sunt acordate şi ajutoare, conform legii, pentru persoane cu venituri foarte mici.
PROMISIUNI În altă ordine de idei, Primăria Mangalia a precizat, printr-un comunictat de presă, că, ieri, a primit confirmarea faptului că suma de 1,5 milioane de lei, alocată de Guvernul României, se află în conturile administraţiei locale. Potrivit Primăriei, urmează a se face demersurile pentru deblocarea furnizării agentului termic către populaţie. În acest sens, pentru rezolvarea situaţiei, senatorul social democrat de Constanţa Nicolae Moga s-a aflat, ieri, la Mangalia, unde a purtat discuţii cu toate părţile implicate în acest scandal al furnizării agentului termic către populaţie. Moga a spus că, după mai multe întrevederi, inclusiv cu furnizorul de combustibil necesar pentru producerea gigacaloriei, a obţinut promisiunea că cetăţenii Mangaliei vor avea de joi (astăzi - n.r.) căldură în apartamente.