Energia verde reduce cheltuielile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect la Limanu

Energia verde reduce cheltuielile

Administrație 17 Decembrie 2013 / 00:00 640 accesări

În vederea reducerii cheltuielilor, Primăria Limanu consideră că alimentarea cu energie a instituţiilor publice şi chiar a iluminatului public se poate face cu ajutorul unei turbine eoliene. „Au fost mai multe încercări de a obţine aprobarea pentru un proiect prin care să construim o turbină eoliană, însă nu am avut succes. Aşteptăm cu interes deschiderea unei linii de finanţare în acest sens la Ministerul Mediului, pentru a putea obţine banii necesari pentru implementarea acestui proiect. Documentaţia este pregătită şi poate fi depusă imediat”, a declarat primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea. El a precizat că pentru comuna Limanu este suficient un generator eolian de 1,5 MW. „Energia produsă ar asigura iluminatul public, energia pentru sediul Primăriei, pentru şcoală, pentru dispensar, pentru grădiniţă şi pentru câteva cazuri sociale. Pentru comună, implementarea unui asemenea proiect ar însemna o reducere a cheltuielilor cu peste 15%, bani pe care i-am putea folosi în alte proiecte”, a spus Urdea.



12