Energia regenerabilă capătă tot mai mulți adepți în primăriile din județ. Chiar dacă, după aderarea la UE, eolienele nu prezentau mare interes pentru primari, în prezent, mulți dintre ei caută finanțare europeană pentru a deschide parcuri eoliene. Motivul? Reducerea facturilor la curentul electric consumat. Acest lucru, în Dobrogea, poate fi realizat cu succes, având în vedere că, potrivit spuselor constructorilor de turbine, este o zonă „fertilă” în curenţi puternici de aer. Cât de eficientă este energia regenerabilă? Pentru această întrebare, viceprimarul din Ion Corvin, Florin Doșcu, are un răspuns: „În apropierea comunei, vom amplasa o turbină eoliană cu puterea de 200 kW și o stație de biogaz cu o putere de 30 kW, ce vor fi racordate în sistemul energetic național. Proiectul este extrem de important pentru noi, întrucât consumul de energie din spațiul public a ajuns la valoarea de 100.000 de lei pe an și, după ce le vom pune în folosință, vom recupera peste 50% din cheltuielile la energia electrică“. Și primarul din comuna Ciobanu, Tudorel Gurgu, își dorește un parc eolian, însă din alt motiv. „Dacă ar fi fost construite aceste eoliene, aş mai fi putut adăuga la buget nişte bani din taxe și autorizaţii, din partea investitorului. Este o soluție de a mai adăuga niște bani la bugetul local”, a spus edilul.