Energie electrică în noile cartiere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lumina

Energie electrică în noile cartiere

Administrație 12 Noiembrie 2011 / 00:00 455 accesări

După trei ani în care nu au avut curent electric pe străzi şi unii nici în casă, dacă nu au avut inspiraţia de a improviza o legătură de la vecini, locuitorii a două cartiere nou înfiinţate din comuna constănţeană Lumina vor avea în sfârşit parte de condiţii civilizate de trai. Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a declarat că până la 1 decembrie sau cel târziu înainte de sărbătorile de iarnă locuinţele vor avea electricitate. Mai exact, mai sunt necesare doar racordurile reţelei la transformatoarele ce au fost montate recent, iar apoi locuinţele şi străzile vor fi iluminate. „Reţeaua stradală şi cea pentru consumatorii casnici a fost realizată. Mai e nevoie să fie realizate racordurile reţelei la transformatoare şi apoi fiecare locuitor îşi poate racorda gospodăria la reţeaua de energie electrică“, a declarat Chiru. Edilul şef al comunei Lumina a mai spus că în cele două cartiere au fost construite în ultimii trei ani aprox. 300 de gospodării. Pentru ca locuitorii din zonă să aibă electricitate au fost alocaţi aprox. 1,6 milioane de lei. „70% din fonduri au fost alocate de Consiliul Judeţean Constanţa şi 30% din bugetul Consiliului Local Lumina. Singuri nu am fi putut să finanţăm lucrarea care este destul de costisitoare“, a explicat primarul.



12