Preţurile producţiei industriale au crescut, în luna martie, cu 1% comparativ cu luna anterioară şi cu 4,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). După destinaţie, atât preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă, cât şi ...
Investiţia totală necesară la nivelul întregii ţări pentru electrificarea a aproape 98.000 gospodării amplasate în circa 2.300 localităţi este de aproximativ 910 milioane lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Economiei. Costul specific mediu pe gospodărie este ...
Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, economia României va scădea şi în 2010 dacă Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu va accepta creşterea deficitului bugetar. „Cei de la FMI au anumite păreri despre creşterea economică şi dacă ne strâng de peste tot şi ne taie de peste tot s-ar ...
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Direcţia Generală de Afaceri Europene (DGAE), vine în ajutorul comunelor constănţene prin iniţierea unor proiecte privind producerea energiei regenerabile în scopul reducerii costurilor mult prea mari pentru energia utilizată, suportate de administraţiile locale, sume ce ...
Primarul comunei Târguşor, Iulian Bârsan, a declarat că situaţia financiară a comunei este din ce în ce mai grea, administraţia locală fiind sufocată de datorii. Primarul a spus că una dintre cele mai mari datorii ale administraţiei locale este către Electrica, căreia Primăria din Târguşor îi ...
TONE DE ALCOOL. Poliţiştii din judeţele Argeş, Prahova şi Constanţa, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au efectuat, ieri, 17 percheziţii domiciliare, în toate cele cele trei judeţe, fiind ...
În acest an ar putea fi puşi în funcţiune 600 MW în proiecte eoliene, aproape cât un reactor al Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă. Asta ar însemna că 2010 va aduce o creştere de peste 40 de ori a capacităţii instalate în astfel de proiecte, comparativ cu sfârşitul anului trecut. Cei 600 de MW ...
Amenzile pentru companiile care influenţează formarea liberă a preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale se vor majora de la 20.000-100.000 lei în prezent la 20.000-500.000 de lei. Acelaşi nivel al amenzilor este propus şi pentru companiile care întârzie nejustificat să alimenteze consumatorii cu ...
Plenul Senatului a adoptat, ieri, o propunere legislativă prin care sunt majorate de cinci ori amenzile aplicate distribuitorilor de energie electrică şi de gaze naturale în cazul în care aceştia nu-şi respectă contractele cu consumatorii, urmând ca propunerea să fie supusă votului deputaţilor. Senatorul ...
Compania de stat Nuclearelectrica, al doilea producător de energie electrică din România, a înregistrat în primul trimestru din acest an o producţie de electricitate de 2,91 TWh, în scădere cu 5% faţă de producţia realizată în aceeaşi perioadă din 2009, de 3,06 TWh, potrivit site-ului companiei ...
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va plăti 300.000 de euro pentru un studiu care să identifice efectele eliminării tarifelor reglementate la energie electrică şi termică. Acest contract va fi atribuit prin licitaţie deschisă, programată pentru 11 iunie. \"Aplicarea măsurii ...
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a lansat cererea de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a electricităţii şi gazelor naturale, pentru care se alocă fonduri nerambursabile de 117,2 milioane lei. \"Potenţialii beneficiari ...
Salariul mediu brut de bază a fost, în octombrie 2009, de 1.491 lei pentru salariaţii care au lucrat 22 de zile, cu program complet, în creştere cu 7,6% faţă de aceeaşi lună din 2008, iar cel mediu brut realizat, de 1.791 lei, mai mare cu 5,7%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Salariul ...
Societatea Naţională Nuclearelectrica va plăti firmei canadiene Babcock&Wilcox 2,2 milioane de lei (560.373 de euro) pentru lucrări de inspecţie a Reactorului 1 al Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă, în perioada opririi planificate a unităţii, în intervalul mai - iunie. Firma canadiană a ...
Preţul energiei electrice ar putea creşte semnificativ din 2013 pentru consumatorul final, între care şi populaţia, din cauză că producătorii de electricitate trebuie să cumpere integral necesarul de permise de emisii, lucruri care se vor reflecta în preţ. \"Noua directivă privind comerţul cu permise de ...
Producătorul de ţiţei şi gaze OMV Petrom, deţinut de Grupul OMV din Austria, a achiziţionat un proiect de generare de electricitate din surse eoliene în Dobrogea, de 45 MW, în care va investi circa 100 milioane euro, pentru a produce electricitate în a doua parte a anului 2011. Petrom va deveni astfel anul ...