Consumul național de energie electrică a crescut în aceste zile geroase la niveluri-record de peste 9.400 MW, potrivit datelor Transelectrica, în condițiile în care, într-o zi normală de iarnă, consumul nu depășește 9.000 MW. Miercuri, între 18.00 și 19.00, în vârf de ...
După mai bine de 48 de ore în care abonații din mai multe localități constănțene au fost lăsați în beznă din cauza numeroaselor avarii, compania care furnizează energie electrică a anunțat că, la ora 14.30, în zona Enel Distribuție Dobrogea (Constanța, Tulcea, Ialomița și ...
După ce viscolul s-a mai domolit în intensitate, și angajații companiilor de utilități au reușit să remedieze din avariile care au ținut mii de locuitori fără apă și energie electrică. Potrivit ultimei situații a SC RAJA SA de luni, 18 ianuarie, de la ora 18.00, echipele Enel au remediat avaria la ...
Consumul de energie electrică la nivel naţional a crescut în 2015, pentru al doilea an consecutiv, cu 2%, iar producţia - cu 1%, potrivit datelor Transelectrica. Astfel, consumul a ajuns la 58.846 MWh (58,8 TWh), iar producţia la 65.576 MWh (65,5 TWh). Şi în 2014 consumul urcase cu 2%, la 57,7 TWh ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, marți, 19 ianuarie, sunt programate întreruperi ...
În jurul orei 15,00, echipele Enel au reușit să realimenteze cu energie stațiile de pompare Pecineaga și Moșneni și s-a reluat furnizarea apei în aceste localități. La ora 15,50, în urma unor avarii Enel, sursele și stațiile de pompare apă de la Mereni, Viișoara, Cobadin și Adamclisi au ...
Din cauza numeroaselor solicitări ale abonaților ENEL din județul Constanța și a celor din municipiu, serviciul de reclamații (0241 929) este blocat de mai multe ore. Din cauza condițiilor meteo deosebite, a viscolului și a căderilor masive de zăpadă, au fost afectate rețelele electrice din raza de ...
În urma unei avarii Enel, în intervalul 14,29 - 14,40, stația de pompare și tratare Palas, de pe b-dul Aurel Vlaicu din Constanța, a rămas fără energie electrică. În aceste condiții, abonații constănțeni din cartierele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Km4-5, Km5, Poarta ...
Începând cu ora 11,05, stațiile de pompare aferente localităților Pecineaga și Moșneni au rămas fără energie electrică, motiv pentru care abonații din aceste două localități au rămas fără apă la robinete. Avarii Enel se înregistrează și la nivelul liniilor de alimentare cu tensiune ...
Din cauza vântului puternic și a fenomenelor meteorologice avertizate de meteorologi prin codul portocaliu, ISU Dobrogea a anunțat că în această dimineață, 31 de localități au rămas fără energie electrică. Este vorba despre Gârliciu, Ciobanu, Ghindărești, Castelu, Ștefan cel Mare ...
Într-un comunicat al SC RAJA SA, se arată că, în această dimineață, 16 ianuarie 2016, la ora 08,35, în urma unei avarii Enel, Stația de pompare și tratare Palas, de pe b-dul Aurel Vlaicu, a rămas fără energie electrică, motiv pentru care nu poate funcționa. "În aceste ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, vineri, 15 ianuarie, constănțenii de pe străzile Tudor ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, joi, 14 ianuarie, locuitorii municipiului Constanța de ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, miercuri, 13 ianuarie, nu vor avea curent electric ...
Facturile la energia electrică vor scădea cu 8% în medie din ianuarie, după reducerea TVA și a tarifelor de distribuție, a declarat, marți, ministrul Energiei, Victor Grigorescu. „Monitorizăm care sunt efectele scăderii TVA, inclusiv pe piața de energie electrică, unde, după reducerile operate ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, marți, 12 ianuarie, între orele 8.00 și 16.00, nu ...