Data de 1 martie va însemna debutul primăverii calendaristice în primul an european al României, dar şi debutul scumpirilor la călătoriile pe calea ferată. Majorarea de 7% este motivată, în opinia reprezentanţilor CFR Călători, prin necesitatea creşterii veniturilor companiei şi compensarea avansului ...
Cel puţin 380 de localităţi din Republica Moldova au rămas fără curent electric, miercuri noapte, iar 54 fără legături telefonice, din cauza rafalelor de vînt însoţite de precipitatii abundente, în timp ce circulaţia auto pe unele drumuri naţionale s-a desfăşurat cu dificultate. Cele mai afectate au ...
Ca urmare a intensificării vîntului, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, 32 de localităţi constănţene au rămas pe întuneric. Au fost avariate 15 linii de medie tensiune, iar alte şapte doar parţial şi 133 de posturi de transformare au rămas nealimentate. Echipele de intervenţie ale SC Electrica Dobrogea au ...
Referitor la tranzacţiile imobiliare, Codul prevede că va fi scutită de la plata TVA livrarea de către orice persoană a unei construcţii, a unei părţi a acesteia şi a terenului pe care este construită, precum şi a oricărui alt teren. Aceste operaţiuni sînt scutite fără drept de deducere a TVA, dar ...
Vremea este în continuă răcire, iar meteorologii prognozează pentru Dobrogea o răcire accentuată a temperaturii şi vînt puternic. Temperaturile vor oscila între plus 3 grade şi minus 6 grade Celsius, iar pentru următoarele 24 de ore sînt prognozate precipitaţii. Meteorologii au prognozat şi ninsoare ...
De la 1 ianuarie, potrivit Codului Fiscal, accizele la electricitatea utilizată în scop necomercial, inclusiv pentru populaţie, au crescut de la 0,39 de euro pe MWh la 0,52 de euro pe MWh. De asemenea, pentru electricitatea folosită în scop comercial, accizele s-au majorat de la 1,19 euro pe MWh cu 0,26 de euro ...
Noul an va aduce integrarea istorică a României, însă pentru cei mai mulţi români care visează de pe acum la un trai mai bun, începînd cu 2007, veştile nu sînt tocmai bune. Românii vor fi nevoiţi să suporte un nou val de scumpiri chiar din prima zi a anului, cînd preţurile la energia electrică, gazele ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare care a avut loc joi, alocarea sumei de două miliarde de lei pentru finanţarea lucrărilor de racordare la reţeaua centralizată de iluminat public a noilor locuinţe construite pentru familiile care au rămas fără case în urma ...
Ministrul Economiei şi Comerţului, Varujan Vosganian, a susţinut ieri că unele persoane i-au solicitat să intervină în probleme legate de contracte de furnizare de electricitate, dar că a refuzat să facă acest lucru: "Am avut solicitări legate de contracte de furnizare a energiei electrice, dar nu voi da ...
Rusia dorea o amînare de vineri pentru sîmbătă a votulului Consiliului de Securitate privind proiectul de rezoluţie european ce prevede impunerea de sancţiuni Iranului, pentru activităţile sale nucleare sensibile. Decizia de adoptare a votului nu depinde însă de Rusia, ci de Franţa şi Marea Britanie, care ...
NASA a indicat, în urma unei ultime inspecţii tehnice, că Discovery întruneşte toate condiţiile pentru a se întoarce pe Pămînt dar că, din cauza condiţiilor meteorologice, aterizarea la baza Kennedy din Florida, prevăzută pentru astăzi, este incertă. Responsabilii NASA preferă ca aterizarea să aibă ...
Pentru lucrãrile anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Constanţa anunţã întreruperea furnizãrii energiei electrice în timpul lucrãrilor, dupã urmãtorul ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Constanţa anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, între orele 8:00-17:00 ...
Pentru lucrãrile anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Constanţa anunţã întreruperea furnizãrii energiei electrice în timpul lucrãrilor, dupã urmãtorul ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Constanţa anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program, între orele 8:00-17:00 ...
Tot ce se construieşte sau se distruge în această ţară se face pe banii contribuabilului român. Pentru a încasa bani de la populaţie se inventează noi şi noi taxe, cum este şi cea propusă pentru mediu. Este vorba despre introducerea unei taxe de mediu la comercializarea carburanţilor, realizată în două ...