Consilierii locali din Constanța vor decide, astăzi, dacă și până la cât vor majora plafonul de venituri prin care constănțenii beneficiază de subvenție la plata energiei termice din partea autorității locale. Asta în condițiile în care primarul Constanței, Radu Mazăre, a ...
Suntem abia la jumătatea campaniei electorale pentru prezidențiale și nu am văzut nicio platformă-program a vreunui candidat, însă asistăm la zeci de anchete demarate, sute de percheziții dispuse, cele mai multe dintre ele mirosind a comandă politică. Ieri, după multitudinea de percheziții ...
De fuziunea RADET - ELCEN depinde, potrivit municipalităţii bucureştene, rezolvarea problemelor legate de energia termică. De aceeași părere sunt și reprezentanții RADET Constanța. Iar mai nou, ideea finalizării fuziunii RADET - ELCEN este îmbrățișată și de premier. Victor ...
La începutul lunii octombrie, divizarea producătorului de energie termică ELCEN s-a încheiat, părţi din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou-înfiinţate. De asemenea, CET PALAS SA urma să se desprindă de compania-mamă, SC Electrocentrale ...
În scurtă vreme, constănțenii vor afla cu cât vor fi majorate tranșele de venit până la care Primăria Constanța va acorda subvenții la plata energiei termice. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, ieri, că vineri sau luni va fi organizată o ședință extraordinară ...
Primarul Radu Mazăre a anunțat astăzi că vineri sau luni va avea loc o ședință extraordinară de Consiliu Local prin care se va aproba scăderea cu 10% a facturilor la energie termică pentru persoanele care deja beneficiază de subvenție. Totodată, a spus primarul, vor mai beneficia de ...
DOSARE Veniturile mici şi traiul greu i-au determinat pe mulţi locuitori ai oraşului Cernavodă să ia cu asalt sediul Primăriei, pentru a depune dosarele privind acordarea ajutoarelor de încălzire pentru iarna 2014 - 2015. Primarul Gheorghe Hânsă a declarat că administraţia locală primeşte dosare atât de ...
CALCULE ”Băieții deștepți” ai lui Boc și Băsescu luau, în 2011, o decizie care îngheța întreaga Românie. Printr-o simplă semnătură, guvernarea portocalie elimina subvenţiile acordate de Executiv pentru căldură, lăsând în cârca autorităților locale sarcina de a ...
Începând cu 15 octombrie 2014, RADET Constanţa va începe procedura de încărcare a instalaţiilor de încălzire şi efectuarea probelor la rece. „În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare din zilele ulterioare acestei date, vom hotărî şi vom comunica data începerii furnizării încălzirii ...
Începând cu data de 15 octombrie, RADET Constanţa va începe procedura de încărcare a instalaţiilor de încălzire şi efectuarea probelor la rece, se arată într-un comunicat. În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare din zilele ulterioare acestei date, reprezentanții societății vor ...
La fel ca anul trecut, constănțenii care nu dețin bunuri, au venituri reduse și se încadrează atât în prevederile OUG 70/2011, cât și ale Primăriei Constanța vor primi sprijin din ambele părți, însă el va fi diferențiat. În ediția de astăzi vom prezenta tabelul cu ...
Dacă locuiți în orașul Constanța și știți, din experiența anului trecut, că vă încadrați în criteriile impuse de Ordonanța de Urgență 70/2011 ori de Primăria Constanța privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, nu ar fi rău să vă ...
Dacă locuiți în orașul Constanța și știți, din experiența anului trecut, că vă încadrați în criteriile impuse de Ordonanța de Urgență 70/2011 ori de Primăria Constanța privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, nu ...
Odată cu scăderea temperaturilor, toată lumea începe să se gândească la faptul că va scoate sume consistente din buzunar pentru plata facturilor la căldură. Cei care nu își fac probleme că nu au cu ce să achite aceste facturi sunt, cel mai probabil, relaxați, însă majoritatea populației ...
După zeci de ani de căutări și studii în domeniul fizicii cuantice, o echipă de fizicieni de la Universitatea Princeton a anunțat descoperirea unei particule bizare care se comportă deopotrivă ca materie și ca antimaterie, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei ...
Divizarea celui mai mare producător de energie termică din Capitală, ELCEN, s-a încheiat marțea trecută, pe 30 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei. Societățile nou-înființate, precum şi Actul Constitutiv modificat al ELCEN Bucureşti au fost înregistrate la Oficiul Naţional al ...