Elevii şcolii cu clasele I - VIII „Adrian V. Rădulescu” din Murfatlar nu vor mai îngheţa de frig în timpul iernii, iar îngrijitorii nu vor mai fi preocupaţi toată ziua să menţină focul în centrala termică cu ajutorul căreia erau încălzite sălile de clasă. Printr-un program european, Primăria Murfatlar va înlocui sistemul de încălzire clasic cu un sistem ce utilizează energie produsă din surse regenerabile. Mai exact, prin acest proiect vor fi achiziţionate pompe de căldură care vor extrage căldura din sol, care va fi distribuită printr-o centrală termică în toate sălile de clasă ale unităţii de învăţământ. În acest fel, costurile cu combustibilul şi cu energia electrică vor fi reduse cu peste 40%. Proiectul are o valoare de aprox. un milion de lei şi se derulează prin Fondul de Mediu. Primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, spune că proiectul se află în procedură de licitaţie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi că, după analiza ofertelor, lucrarea va fi atribuită firmei care are cea mai bună ofertă. De asemenea, primarul a zis că, până în toamnă, când vor începe cursurile la unitatea de învăţământ, lucrările vor fi finalizate.