Preţurile producţiei industriale au scăzut în ianuarie cu 0,6% faţă de decembrie şi cu 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor INS. Comparativ cu decembrie 2015, preţurile din piaţa internă s-au diminuat cu 0,6%, iar cele din piaţa externă - cu 0,5%. Tarifele au scăzut ...
Producția de cărbune a României a totalizat anul trecut 4,679 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 6,3% (277.200 tep) mai mare față de cea din 2014, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). În perioada menționată, România a importat 556.400 tep de ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, luni, 22 februarie, nu vor avea curent între orele ...
Experiența daneză în domeniul soluțiilor adoptate pentru încălzirea centrală poate constitui o temă de colaborare între specialiștii din cele două țări, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Regatului Danemarcei în ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, marți, între orele 8.00 și 16.00, nu vor avea ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, vineri, 22 ianuarie, vor fi afectați de ...
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a viscolului și a căderilor masive de zăpadă din județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea anunță că la ora 20.00 mai erau afectate de întreruperea energiei electrice 26 de localități. Este vorba despre Topalu, Tichilești, Horia, Saraiu, Dulgheru ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, luni, între orele 8.00 și 16.00, ENEL anunță că ...
Echipele Enel au reușit să remedieze avaria de la nivelul liniilor de alimentare cu tensiune de la stația de pompare din Crucea și s-a reluat furnizarea apei potabile către abonații din această localitate. În intervalul 12.10 - 12.15 s-au înregistrat mai multe variații de tensiune la liniile de ...
Sancţiunile internaţionale impuse Iranului vor fi ridicate sâmbătă, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) îşi prezintă raportul final asupra programului nuclear iranian controversat, a declarat ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, relatează Reuters ...
Iranul a scos miezul din reactorul cu apă grea de la Arak, iar inspectori ONU urmează să viziteze joi instalaţia pentru a verifica această etapă crucială în implementarea de către Teheran a acordului în dosarul nuclear cu marile puteri, potrivit televiziunii de stat, relatează Reuters online ...
În actualul ritm de viață, aproape că mai tot timpul ne simțim obosiți și spunem că este cât se poate de firesc. Dar, la un moment dat, parcă oboseala este tot mai accentuată. Sunt specialiști care spun că nu trebuie să ignorăm totuși semnele pe care le primim de la organism și să cerem ...
Se știe că fructele și legumele sunt... sănătate curată pentru organism, dacă alegem să le mâncăm zilnic. Printre vedetele fructelor cu efecte excelente pentru organism se numără și bananele. De ce trebuie să le mâncăm? În primul rând ele ne dau multă energie. Conțin un volum ...
Tensiunea arterială (TA) crescută (hipertensiunea arterială) este un factor de risc pentru cazurile de atac de cord (infarct miocardic), insuficiență cardiacă, anevrisme ale arterelor (de exemplu, anevrism aortic), boală arterială periferică și este cauza bolilor renale cronice. Presiunea arterială ...
Facturile la electricitate vor scădea cu valori între 4 și 5%, potrivit reprezentanților Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). ”Tarifele de distribuție se vor reduce cu 12%, în medie, de la 1 ianuarie. Astfel că, având în vedere faptul că tariful de ...
”Hrana vie” este la mare căutare în ultima perioadă. În ce constă această dietă? În consumarea alimentelor în starea lor naturală, fără a fi gătite (sau încălzite peste temperatura de 45 grade C). Este vorba în principal de legume, fructe și semințe, cereale ...