Poliţiştii constănţeni au reuşit să dea de urma unui cetăţean englez care se ascundea în România la doar două zile după ce acesta a fost pus pe lista urmăriţilor internaţionali. Ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, împreună cu luptătorii DIAS, au reuşit, sîmbăta trecută, să îl reţină pe Joseff Rivas, de 31 de ani, din Regatul Unit al Marii Britanii, urmărit internaţional în baza mandatului european de arestare cu nr. 1076/2009, emis pe 17 septembrie, de către Biroul Central Naţional Interpol din Londra. Conform autorităţilor britanice, Rivas este condamnat pe viaţă în ţara sa natală pentru comiterea infracţiunilor de omor şi vătămare corporală gravă. Oamenii legii spun că Joseff Rivas a atacat o persoană în plină stradă pentru a îi fura geanta, iar din cauza leziunilor suferite, victima a decedat la scurt timp de la internarea în spital. Britanicul a fost reţinut, sîmbătă, în zona Pod Butelii din Constanţa, în timp ce se afla în maşina de serviciu a societăţii de pază şi protecţie „Speed Escort”, unde Rivas era angajat. Englezul va fi prezentat Curţii de Apel Constanţa pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, conform prevederilor Legii 302/2004 privind cooperarea judiară internaţională în materie penală. Joseff Rivas, fiul lui Jose şi Maria Da Graca, s-a născut pe 4 ianuarie 1978, în Londra. El a venit pentru prima dată în România în 2006, ocazie cu care s-a împrietenit cu o femeie din comuna constănţeană Ciobanu, care, ulterior, i-a devenit concubină. În 2007, bărbatul a revenit în România în perioada concediului de odihnă, iar din februarie 2008 a luat hotărîrea de a rămîne o perioadă mai îndelungată în România, fapt pentru care a obţinut un certificat de înregistrare pentru cetăţenii Uniunii Europene.
Judecat şi la Constanţa pentru tentativă de omor
Venit în România pentru a scăpa de rigorile legii din ţara sa, Rivas nu şi-a schimbat năravul. La începutul anului 2008, Rivas s-a angajat la firma de pază şi protecţie „Save & Self”. În zorii zilei de 13 iulie 2008, englezul, însoţit de Marius Gabriel Ţupac, se aflau în control în zona porţii de acces nr. 3 a Portului Constanţa. Rivas a început să se certe cu Ainur Suliman, agent de pază la aceeaşi societate cu el, pe motiv că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe timpul nopţii nu i-a răspuns la apelurile făcute prin staţie. După un schimb dur de replici, Rivas a coborît din autoturism, s-a apropiat de victimă şi i-a dat o lovitură puternică în zona capului cu piciorul, în urma căreia Ainur a căzut la pămînt, în stare de inconştienţă. Fără să îi pese, englezul a urcat în maşină şi a plecat mai departe în control. Transportat la spital cu ajutorul unei ambulanţe, Ainur a fost dus direct în sala de operaţii, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Raportul medicului legist arată că victima a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi necesită 54-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii. Conform legiştilor, vătămările suferite i-au pus victimei viaţa în pericol, ca urmare a hemoragiei meningo-cerebrale, iar Ainur a rămas cu infirmitate definitivă prin lipsa de substanţă osoasă craniană. În timpul anchetei, Ainur Suliman le-a declarat procurorilor că Joseff Rivas i-ar fi promis suma de 15.000 de lei pentu a susţine că a fost atacat de persoane necunoscute. Banii urma să îi primească în două tranşe, o parte înainte de trimiterea dosarului la procuror şi o parte după soluţionarea favorabilă, în scopul exonerării de răspundere a cetăţeanului englez. În timpul verificărilor efectuate la acea dată, oamenii legii au aflat de la ataşatul de Afaceri Interne al MIRA, acreditat la Londra, că Rivas a fost dat în urmărire generală pe 28 aprilie 2008 pentru tentativă de omor şi jaf, fapt care explica fuga acestuia în România. La sfîrşitul lunii august, procurorii constănţeni l-au trimis în judecată pe Rivas sub acuzaţia de tentativă de omor.