Englezii, germanii şi rușii sunt cei mai mari consumatori de alcool în barurile şi cluburile româneşti, alocând, în medie, 100-200 euro de persoană pe seară, potrivit asociaţiei Maitre d'Hotel România, care reuneşte şefii de sală de restaurant din turism.
„Englezii se îmbată cel mai tare, sunt cei mai gălăgioşi şi consumă cel mai mult. De obicei beau berea lor, whisky şi gin. Consumă toată noaptea, până la 5 dimineaţa sau chiar mai târziu, şi sunt dispuşi să aloce pe băutură până la 200 de euro. În general, oamenii beau în baruri şi cluburi. La restaurant doar mănâncă şi pleacă. Mulţi ruşi vin fără neveste, atunci când vor să se distreze. Ei merg pe principiul că nu te duci la festivalul berii cu bere de acasă”, susține preşedintele Maitre d'Hotel România, Nicu Pupăză.
El spune că, dintre toţi turiştii care ajung în România, englezoaicele sunt singurele care se străduiesc şi chiar reuşesc să ajungă la nivelul consumului de alcool al bărbaţilor. Pe locul 2 în top sunt turiştii ruşi, care beau în general votcă sau vinuri şi nu sunt atraşi, de obicei, de bere. Turiştii germani ocupă locul 3 în top, alocând pentru băuturi alcoolice până la 100 de euro pe noapte.
În aceste condiţii, locul 4 în clasament este ocupat de români, care pentru o noapte de stat în baruri şi cluburi pot ajunge să cheltuiască până la 50-70 de euro de persoană.